Data publicării:
LOVITURĂ pentru Ilie Năstase. Wimbledon, interzis pentru român
Ilie Năstase nu va fi invitat la ediţia din acest a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon şi ar putea fi oprit la poartă dacă va încerca să intre, au anunţat miercuri organizatorii, citaţi de Reuters.
Ilie Năstase este suspendat provizoriu de la toate evenimentele organizate de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF), din cauza comentariilor presupus rasiste şi sexiste pe care le-a făcut la meciul cu Marea Britanie de luna trecută.
Preşedintele All England Club, Philip Brook, a afirmat că el "condamnă" comportamentul lui Năstase, cel care a disputat două finale la Wimbledon.
"El nu va primi anul acesta o invitaţie la Royal Box", a indicat Brook într-o conferinţă de presă.
Directorul executiv al All England Club, Richard Lewis, a mers şi mai departe, declarând că Năstase "ar putea fi oprit la poartă" dacă va încerca să intre la meciuri cu bilet.
În timpul întâlnirii România - Marea Britanie, de la Mamaia, în setul secund al meciului dintre Sorana Cîrstea şi Johanna Konta, la scorul de 2-1 pentru româncă, Ilie Năstase a avut o discuţie cu arbitrul de scaun, iar după intervenţia arbitrului oficial a fost trimis în tribună, pentru ca apoi să fie evacuat din incinta terenului. (Sursa:Antena 3)
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News