Lovitură pentru DNA. Daniel Tudor, fost vicepreşedinte ASF şi fosta soţie, achitaţi
Decizie la Tribunalul Bucureşti într-un dosar de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită, care-i priveşte pe Daniel George Tudor, fost vicepreşedinte al ASF şi preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, şi Doina Tudor, fost senator.
'În baza art. 396, al.1 şi 5 C.pr.p. rap la art.16 al.1, lit. a C.pr.p., achită pe inculpatul Tudor Daniel George, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită. În baza art. 396, al.1 şi 5 din C.pr.p., raportat la art. 16 al.1, lit. a din C.pr.p., achită pe inculpata Tudor Doina Anca, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită. Ridică sechestrul asupra sumelor de bani în lei şi valută, până la concurenţa sumei de 300.000 euro din conturile deschise pe numele inculpatului Tudor Daniel George.', se arată în hotărârea instanţei. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face apel.
Pretenţie de 3.000.000 de euro
Potrivit DNA, în perioada martie - mai 2013, în contextul efectuării unui control la o societate de asigurări, Ovidiu Marian, secretar general al Senatului la acea vreme, a pretins de la acţionarul majoritar al firmei respective (denunţător în cauză), pentru Daniel Tudor, suma de 3.000.000 de euro.
'Ovidiu Marian a susţinut că are influenţă asupra preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi că-l va determina pe acesta să nu îndeplinească acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu. Concret, Daniel Tudor trebuia să depună diligenţele necesare pentru ca rezultatul controlului să fie unul favorabil omului de afaceri. Din suma de bani iniţial pretinsă, inculpatul Marian a primit efectiv 500.000 euro, din care şi-a însuşit 200.000 de euro', susţineau procurorii.
DNA preciza că restul de 300.000 euro au fost remişi lui Daniel Tudor în trei tranşe de câte 100.000 euro, o primă tranşă, în mod direct, iar următoarele două, în mod indirect, prin intermediul soţiei sale Doina Tudor, care cunoştea, la momentul intermedierii sumelor de bani, atât provenienţa, cât şi scopul pentru care erau remise.
'În urma sumelor remise cu titlu de mită, la 26 aprilie 2013, inculpatul Tudor a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenţiona asupra gradului de risc ridicat al societăţii) şi a impus remedierea unor deficienţe minore şi nesemnificative în raport cu situaţia financiară precară a societăţii', mai spuneau procurorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News