Lovitură pentru Cătălin Măruță. Ce spune mama fetei violate
Valentin Jucan, membru CNA, a spus că în şedinţa de joi, 23 iulie, mama fetei violate din Vaslui a fost contactată telefonic pentru a da lămuriri cu privire la apariţia în emisiunea "La Măruţă".
"Mama fetei a contrazis tot ce Pro TV a expus. Au fost presiuni la adresa mamei şi a tinerei, inclusiv pentru ca echipa emisiunii să intre pe domeniul lor", a declarat Valentin Jucan.
Totodată, Valentin Jucan a precizat că mama victimei le-a mărturisit membrilor CNA că echipa emisiunii i-a promis că va fi filmată cu spatele, doar zece minute, iar fiica ei nu va apărea la televizor.
"Trebuia să fie o intervenţie de cinci-zece minute, dar s-a transformat într-o emisiune de o oră şi jumătate", a mai punctat Jucan.
Mai mult decât atât, Jucan susţine că mama fetei violate din Vaslui ar fi declarat că, în pauza publicitară, producătorul emisiunii „La Măruţă" a făcut presiuni, prin intermediul reporterului aflat la faţa locului, pentru ca tânăra să intre în direct.
"Totuşi, cel mai grav este faptul că acordul le-a fost pus în faţă, să-l semneze, fără a li se explica despre ce este vorba. Iar acest lucru s-a întâmplat la finalul emisiunii, şi nu la început, aşa cum a afirmat Pro TV. Am văzut documentul, este un acord standard, nu un document gândit pe măsura momentului", a mai explicat Jucan conform Adevărul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News