Data publicării:

Lovitură pentru Adriean Videanu şi Ioan Niculae. DIICOT a făcut anunțul

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Procurorii DIICOT au decis să refacă ancheta în dosarul Romgaz, în care sunt cercetaţi Ioan Niculae şi Adriean Videanu. După mai bine de patru ani de cercetări, rechizitoriul prin care Ioan Niculae şi Adriean Videanu urmau să fie trimişi în judecată a fost anulat, deoarece conţine mai multe nereguli, transmite Agerpres.

Ioan Niculae a fost pus sub acuzare alături de alte 40 de persoane, funcţionari publici cu funcţii de conducere din cadrul SNGN Romgaz, Ministerului Economiei, Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei şi reprezentanţi ai unei societăţi comerciale din municipiul Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de complot şi subminarea economiei naţionale. Printre cei acuzaţi se află şi fostul ministru al Economiei Adriean Videanu.

Iniţial, ancheta îl viza şi pe fostul ministru Varujan Vosganian, însă acesta a scăpat de dosar, după ce Senatul a respins, în 2013 şi 2015, cererile DIICOT de punere sub urmărire penală a acestuia.

Potrivit DIICOT, în perioada decembrie 2006 - decembrie 2008, Varujan Vosganian şi, în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniştri, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern şase ordine, respectiv trei memorandumuri, în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către Ioan Niculae şi au utilizat SNGN Romgaz SA (unitate naţională de interes strategic) în interesul privat al SC Interagro SA, acordând discounturi comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către această companie, peste plafoanele practicate de Romgaz, precum şi gaze naturale exclusiv din producţia internă, cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi în condiţiile în care Interagro înregistra debite istorice la plata gazelor consumate.

DIICOT mai susţine că demersurile miniştrilor Varujan Vosganian şi Adriean Videanu s-au realizat în condiţiile în care Interagro înregistra o datorie reprezentând aproximativ 70% din bugetul anual al societăţii naţionale, fiind grav afectate principalele activităţi ale Romgaz, aceasta fiind transformată practic într-un furnizor al unui "client privat privilegiat" şi fiind pus în pericol sistemul energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.

Procurorii mai arată că prin activitatea miniştrilor Vosganian şi Videanu, respectiv prin vânzarea preferenţială către Interagro a unor cantităţi masive de gaze naturale, această societate a fost plasată într-o veritabilă poziţie de monopol pe piaţa gazelor naturale.

Mai mult, Romgaz şi Ministerul Economiei, fiind entităţi ale statului cu atribuţii în domeniul energetic, prin folosirea Romgaz în favoarea Interagro, contrar scopului pentru care Romgaz a fost înfiinţată, s-au creat riscuri semnificative în planul securităţii energetice a României.

În referatul procurorilor se mai reţine că Romgaz a livrat în această manieră către Interagro gaze naturale din producţia proprie în valoare de aproximativ 1.500.000.000 lei, respectiv 500 milioane dolari, din care 270 milioane lei (92 milioane dolari) reprezintă valoarea reducerilor comerciale acordate ilegal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel