Data actualizării:
Data publicării:

Lovitură grea primită de Steaua din partea UEFA! Ce spune Gigi Becali

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Cu doar trei zile înaintea meciului tur din play-off-ul Europa League, cu Rosenborg, Steaua a primit o lovitură grea din partea UEFA. Mirel Rădoi a fost suspendat de forul continental, iar clubul a fost amendat drastic.

UEFA a luat această decizie deoarece, deşi nu are licenţă de antrenor, Mirel Rădoi a stat pe banca echipei şi a dat indicaţii la partidele disputate până acum în acest sezon al cupelor europene. Rădoi a fost suspendat până în momentul în care îşi va lua licenţa de antrenor. Între timp, el nu va mai avea voie să stea în spaţiul tehnic la partidele din Europa. De asemenea, Steaua a fost amendată cu suma de 50.000 de euro, transmite digisport.ro.

Pentru că nu are licenţă de antrenor, Mirel Rădoi a fost trecut în acte la Steaua cu funcţia de "director sportiv". Conform acestui statut, el nu a participat la conferinţele de presă premergătoare partidelor din cupele europene. În faţa jurnaliştilor a apărut Massimo Pedrazzini, cel care este trecut în acte "antrenor principal".

Vezi și: Fotbalul revine la CSA Steaua! Armata își face echipă

Totuşi, Rădoi a stat pe bancă, a dat indicaţii şi s-a comportat ca un antrenor principal, atât la partidele din competiţiile interne, cât şi în Europa.

Prima reacție a lui Becali

Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, nu s-a arătat foarte deranjat de vestea venită de la UEFA. El a recunoscut că anticipa o astfel de decizie din partea forului continental și este de părere că această situație putea fi evitată.

"Da, mă așteptam la aceasta decizie, pentru că noi nu trebuia să spunem adevărul. Trebuia să spunem că antrenor principal e Pedrazzini și director tehnic Mirel Rădoi. Nu este nicio problemă, va sta cu mine în lojă și va antrena de acolo. Pedrazzini va fi antrenor și Mirel Rădoi va fi antrenor în lojă și o să antreneze de acolo și cu asta basta", a reacționat Gigi Becali, conform sursei citate.

Citește și: Explicațiile lui Colțescu pentru deciziile contestate din Astra - Steaua 2-0

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel