Lovitură de stat în Myanmar. ONU anchetează posibile crime împotriva umanităţii
Data publicării:
Autor: Julia Pandi
WhatsApp
Peste 1.000 de persoane s-ar putea să fi fost ucise de la lovitura de stat în Myanmar în circumstanţe care ar putea fi calificate drept crime împotriva umanităţii sau crime de război, a indicat luni şeful anchetatorilor ONU.

La un an după lovitura de stat din 1 februarie 2021, Nicholas Koumjian, aflat la conducerea Mecanismului de anchetă independent al ONU pentru Myanmar, a anunţat într-un comunicat că a fost 'în măsură să adune un număr mare de documente pertinente privind aceste evenimente', informează AFP și Agerpres.

La 1 februarie 2021, armata din Myanmar a înlăturat-o de la putere pe şefa guvernului civil din ţară, Aung San Suu Kyi, punând astfel capăt unui deceniu de tranziţie democratică şi declanşând o represiune sângeroasă.

2021: Peste 1.000 de persoane au fost ucise în circumstanţe care ar putea fi calificate drept crime împotriva umanităţii sau crime de război

'În mod tragic, informaţiile primite în cursul anului trecut sugerează că peste 1.000 de persoane au fost ucise în circumstanţe care ar putea fi calificate drept crime împotriva umanităţii sau crime de război', a spus Nicholas Koumjian.

'Forţele de securitate au reţinut mii de civili în circumstanţe care comportă alegaţii credibile de detenţie arbitrară, torturi, violenţe sexuale şi chiar omoruri în detenţie', a adăugat el într-un comunicat.

Acest mecanism de anchetă a fost 'în măsură să adune un mare număr de documente pertinente privind aceste evenimente şi noi adăugăm aproape în fiecare zi informaţii şi probe în acest sens la dosarele noastre'.

Creat de Consiliul ONU pentru drepturile omului în septembrie 2018, acest mecanism de anchetă are mandatul de a culege elemente de probă ce atestă comiterea celor mai grave crime internaţionale şi încălcări ale dreptului internaţional în Myanmar şi constituirea unor dosare în vederea facilitării procedurilor penale.

'Cei care intenţionează să comită crime trebuie să ştie că crimele internaţionale grave sunt imprescriptibile', a subliniat Koumjian.

'Justiţia internaţională are memoria foarte lungă şi, într-o zi, autorii celor mai grave crime internaţionale comise în Myanmar vor trebui să dea socoteală', a avertizat el, afirmând că anchetatorii ONU urmăresc 'îndeaproape evenimentele'.

La un an după răsturnarea e către armată a guvernului civil, punctele de rezistenţă se multiplică în ţară şi determină junta să-şi intensifice represiunea şi violenţele, ceea ce a dus la strămutarea a zeci de mii de persoane.

Aproape 1.500 de civili au fost ucişi, aproximativ 12.000 arestaţi

Aproape 1.500 de civili au fost ucişi, aproximativ 12.000 arestaţi, potrivit unei organizaţii neguvernamentale locale, care înregistrează cazurile de violuri, torturi şi execuţii extrajudiciare. Recent, militarilor le-au fost imputate mai multe masacre comise în sate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel