Președintele rus Vladimir Putin s-ar confrunta cu o lovitură de stat dacă unul dintre înalții săi oficiali nu ar respecta vreodată ordinul de a lansa o lovitură nucleară, potrivit investigatorului principal al lui Bellingcat, Christo Grozev.
Lovitura de stat ar avea loc dacă doar una dintre cele „cinci mâini” necesare pentru o lansare nucleară rusă l-ar sfida pe Putin, a declarat Grozev pentru pentru metro.co.uk, scrie Business Insider.
„Pentru că, după refuzul de a respecta ordinul regelui, totul se va prăbuși foarte repede”, a spus el.
Când ar putea da Putin ordinul unui atac nuclear
Potrivit Metro, Grozev a spus că Putin ar putea fi sub presiunea unora din cercul său apropiat pentru a escalada invazia Ucrainei prin mobilizarea în masă a trupelor sau chiar printr-o lovitură nucleară. Cu toate acestea, liderul rus trebuie mai întâi „să se asigure că toți cei aflați de-a lungul lanțului de comandă vor îndeplini acest ordin” înainte de a lua în considerare autorizarea unei astfel de lansări, a spus Grozev.
„Așadar, până când nu va fi sigur că toată lumea se va conforma, nu va da acest ordin”, a adăugat Grozev.
Se pare că oficialii din conducere nu vor îndeplini o astfel de comandă, deoarece cred că Putin își pierde rapid autoritatea și nu va rămâne la putere încă trei luni, a spus anchetatorul.
Procedura unui atac nuclear
Pentru a lansa un atac nuclear, o decizie ar trebui să fie luată de președintele rus, care are întotdeauna lângă el o servietă mică care îl leagă de forțele nucleare ale țării, a raportat Reuters citând un document de politică nucleară din 2020. Deși servieta nu are un buton de lansare, transmite comanda către comandamentul militar central al Rusiei.
Chiar dacă Putin ar decide să lanseze un astfel de atac, ar fi nevoie și de alți cel puțin doi oficiali de conducere pentru a-și îndeplini comanda.
Potrivit mai multor rapoarte de informații, o lovitură nucleară poate fi efectuată doar dacă ministrul rus al apărării și șeful Statului Major - poziții ocupate în prezent de Serghei Șoigu și, respectiv, Valery Gerasimov, autorizează lansarea cu propriile coduri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat