Data publicării:
Louis Freeh, mișcare pentru Puiu Popoviciu. Precedent cu anularea condamnării pronunțate de România
Louis Freeh, avocatul lui Puiu Popoviciu, a spus că este profund dezamăgit de recenta decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României cu privire la condamnarea penală a omului de afaceri la sentința de șapte ani de închisoare.
În acest context, Maria Vasii a zis că avocatul poate invoca mai multe hibe ale sistemului de justiție și se poate ajunge la anularea mandatului emis de Interpol.
"Puiu Popoviciu, prin angajarea domnului avocat din SUA, va merge pe alte temeiuri pentru a se opune la recunoașterea validlității mandatului și anume, fiind un mandat Interpol avem norma potrivit căreia atunci când legalitatea condamnării poate fi invocată, Interpolul nu pune în executare mandatul. Personal am doi clienți care au invocat, în țările în care au fost depistați, această poziție la executare și au obținut nu doar invalidarea mandatului, ci și anularea condamnării pronunțate de România, ca fiind o condamnare pronunțată pe încălcarea standardelor de judecată echitabilă. (...) Avocatul lui Puiu Popoviciu aduce în discuție legalitatea procedurii de condamnare dată de România și veți vedea că va invoca această nelegalitate și vor anula mandatul emis prin Interpol", a zis avocata Maria Vasii la Antena 3.
Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție la 7 ani închisoare în dosarul "Băneasa".
Instanța supremă a admis în parte apelul lui Popoviciu și i-a scăzut pedeapsa de la 9 ani, cât primise la Curtea de Apel București, la 7 ani închisoare.
[citeste si]
Alte condamnări: Cornel Șerban (fostul șef DGIPI) — 2 ani și 6 luni cu executare, Ioan Nicolae Alecu (rectorul USAMV București) — 6 ani de închisoare cu executare, Petru Pitcovici (fost șef în Direcția Generală Anticorupție din MAI) — 2 ani cu suspendare. Au mai primit pedepse cu executare Ștefan Diaconescu — 5 ani și Andrei Mihai Bejenaru — 6 ani. Decizia este definitivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News