Un individ de 25 de ani originar din localitate a fost arestat la locul incidentului pentru crimă şi plasat în arest, potrivit poliţiei din Thames Valley. Atacul s-a soldat, de asemenea, cu trei răniţi grav. Poliţia şi echipele de prim-ajutor au intervenit după ce au primit apeluri semnalându-le că mai multe persoane au fost înjunghiate la Forbury Gardens, în jurul orelor 19.00 (18.00 GMT), în centrul acestui oraş cu 200.000 de locuitori situat la circa 60 de kilometri de Londra, informează Agerpres
'În momentul de faţă, faptele nu sunt considerate de natură teroristă', cu toate acestea, anchetatorii 'au mintea deschisă în ce priveşte motivaţia lui' şi lucrează cu întăriri din partea poliţiei antiteroriste, a declarat într-un comunicat comisarul-şef Ian Hunter. Un perimetru de securitate a fost introdus pentru a proceda la constatări la faţa locului.
Premierul britanic, Boris Johnson, a adresat 'gândurile sale tuturor celor care au fost afectaţi de evenimentele îngrozitoare de la Reading', într-un mesaj pe Twitter mulţumind serviciilor de urgenţă. La rândul ei, ministrul britanic de interne, Priti Patel, şi-a exprimat tot pe Twitter 'profunda îngrijorare'. Martori citaţi de agenţia de presă PA au indicat că un individ a atacat mai multe grupuri reunite în parc în seara însorită.
'Parcul era plin, mulţi stăteau pe jos pentru a bea un pahar cu prietenii când o persoană a venit, a strigat brusc cuvinte de neînţeles şi s-a îndreptat spre un grup cu mai mult de zece persoane, încercând să le atace cu cuţitul', a povestit pentru agenţia britanică PA un martor al scenei, Lawrence Wort. 'A înjunghiat trei dintre acestea, grav la gât şi sub braţ, apoi s-a întors şi a început să fugă spre mine, ne-am întors şi am luat-o la fugă', a explicat acest instructor sportiv de 20 de ani.
'Când a realizat că nu ne va putea ajunge, a reuşit să lovească o persoană în spatele gâtului, iar când a văzut că toată lumea începe să fugă, a ieşit din parc', a mai povestit el. Poliţia a lansat un apel internauţilor să nu preia imagini ale incidentului care au circulat pe reţele sociale, ci mai degrabă să le comunice anchetatorilor.
Faptele s-au produs în vecinătatea unui loc unde mai devreme se desfăşurase o manifestaţie a mişcării antirasiste Black lives matter, dar organizatorii ca şi poliţia sunt de părere că nu există nicio legătură. Faptele s-au produs la trei ore după încheierea evenimentului, potrivit poliţiei locale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Cozonac fără frământare. Iese pufos și nici nu te mai chinui
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”