Londra apără acordul pentru Brexit criticat de preşedintele american Donald Trump
Biroul premierului britanic Boris Johnson a apărat acordul pentru Brexit după critici formulate de preşedintele american Donald Trump, care a apreciat că acesta va împiedica SUA să încheie un acord comercial cu Regatul Unit, informează vineri AFP, scrie Agerpres.
La postul de radio britanic LBC, Donald Trump a declarat joi seara că acordul negociat de Boris Johnson cu Uniunea Europeană (UE) nu ar permite încheierea unui "acord comercial cu Regatul Unit".
Un purtător de cuvânt al Biroului premierului britanic a replicat că acordul pentru retragerea din UE negociat de Boris Johnson îi va permite Regatului Unit să încheie "acorduri comerciale peste tot în lume, de care va beneficia întregul Regat Unit".
Preşedintele american, care a promis de mai multe ori "un acord magnific" cu Londra după Brexit, ştie că "Boris vrea să fie foarte atent la aceasta (la perspectiva unui acord comercial - n.r.), apreciind că ar fi "ridicol" ca SUA să se trezească date la o parte.
Abordat la telefon de eurofobul Nigel Farage, Trump s-a invitat în campania pentru alegerile anticipate din 12 decembrie din Regatul Unit. El a pledat pentru o alianţă între Boris Johnson şi liderul Partidului Brexit-ului, clasat în fruntea alegerilor europene din mai, cu peste 31% din voturi. "Mi-ar plăcea să vă văd împreună, cred că aceasta ar fi formidabil", a insistat Trump.
Boris Johnson şi partidul lui conservator au respins deja de mai multe ori perspectiva unei alianţe cu Partidul Brexit-ului.
Preşedintele american a opinat, de asemenea, că liderul principalului partid de opoziţie, laburistul Jeremy Corbyn, ar fi "foarte rău pentru ţară".
Reacţionând pe Twitter, liderul laburiştilor l-a acuzat pe preşedintele american că "încearcă să se amestece în alegerile britanice, făcându-i campanie prietenului său Boris Johnson".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News