Data publicării:

Locul cel mai sacru al islamului, redeschis de Arabia Saudită

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
mecca
mecca

Arabia Saudită a deschis duminică pentru credincioşi locul cel mai sacru al islamului pentru prima dată după şapte luni şi a mărit la 15.000 pe zi numărul pelerinilor autorizaţi pentru micul pelerinaj musulman, Umra, notează AFP.

'Cetăţeni şi rezidenţi au efectuat în această zi Salat Al-Fajr (rugăciunea din zori) la Marea Moschee din Mecca în timp ce autorităţile încep să pună în practică a doua fază a reluării progresive' a micului pelerinaj, a raportat agenţia de presă oficială saudită, SPA.

Arabia Saudită a autorizat la începutul lui octombrie până la 6.000 de cetăţeni (saudiţi) şi rezidenţi (străini) în fiecare zi să participe la Umra, după suspendarea temporară a acestuia în martie din cauza pandemiei de COVID-19.

Umra este un pelerinaj islamic la Mecca, ce poate fi întreprins în orice moment al anului, spre deosebire de Hajj, care are date specifice conform calendarului lunar islamic. Numărul de credincioşi autorizaţi să efectueze micul pelerinaj a fost ridicat duminică la 15.000 pe zi. Un maxim de 40.000 de persoane - pelerini şi alţi credincioşi - vor fi autorizaţi să îşi facă rugăciunea în Marea Moschee.

Credincioşii venind din străinătate vor fi autorizaţi cu începere de la 1 noiembrie, dată la care numărul de pelerini pentru Umra va fi ridicat la 20.000. În total, 60.000 de credincioşi vor fi autorizaţi la locurile sfinte, potrivit Ministerului saudit de Interne. Peste 342.000 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus, dintre care 5.185 de decese, au fost înregistrate până în prezent pe teritoriul Arabiei Saudite.

Autorităţile saudite au mai decis în martie să reducă numărul acceptat de pelerini care participă la Hajj, marele pelerinaj musulman de la Mecca. În luna iulie, doar aproximativ 10.000 de credincioşi, rezidenţi în Arabia Saudită, au putut să efectueze marele pelerinaj, în comparaţie cu cei 2,5 milioane de participanţi din lumea întreagă în 2019, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel