Data publicării:

Locuitorii din Odesa, atacați noaptea cu drone și rachete: Nu sunt necesare comentarii. Ruşii - terorişti demenţi

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Captură foto Facebook
Foto: Captură foto Facebook

Un nou atac combinat, rachete de croazieră și drone de tip kamikaze, a fost lansat asupra orașelor ucrainene în noaptea trecută.

Un nou atac combinat asupra orașelor ucrainiene a fost lansat de trupele ruse, în noaptea de duminică spre luni, folosind atât rachete de croazieră, cât şi drone de tip kamikaze.

Explozii au fost raportate în oraşele Odesa şi Zaporijjia, iar autorităţile ucrainene au anunţat distrugeri şi răniţi în urma bombardamentelor. Sirenele de raid aerian au sunat în regiunile sudice şi centrale, la scurt timp după miezul nopţii, comandamentul Forţelor Aeriene ale Ucrainei avertizând că ruşii au lansat drone kamikaze din diferite direcţii, precum şi rachete de croazieră Kalibr din Marea Neagră, notează rador.

Ulterior, au început să apară informaţii despre activarea sistemului de apărare antiaeriană în regiunile Mikolaiv şi Odesa, unde au fost raportate explozii. Invadatorii au lansat mai multe serii de atacuri asupra Odesei, folosind drone kamikaze şi rachete de croazieră de tip Kalibr. Iniţial, administraţia militară din Odesa a raportat că au izbucnit mai multe incendii în urma căderii fragmentelor de rachete.

Conform sursei menționate, la scurt timp, autorităţile au anunţat că, potrivit datelor preliminare, trei persoane au fost rănite în urma atacului nocturn.

De asemenea, ferestrele şi balcoanele mai multor clădiri au fost avariate de unda de şoc generată de explozie, iar maşinile parcate în apropiere au fost şi ele avariate sau distruse.

Incendii au izbucnit la două blocuri în urma atacului, iar căminul unei instituţii de învăţământ şi un hipermarket au fost avariate. Şeful Biroului Preşedintelui Ucrainei, Andri Ermak, a comentat atacul de la Odesa, subliniind că au fost bombardate obiective civile şi un magazin.

”Nu sunt necesare comentarii. Ruşii - terorişti demenţi” - a scris acesta pe Telegram.

Odesa, atacată de trei ori

Potrivit Comandamentului Operaţional "Sud" din Ucraina, ruşii au atacat de trei ori regiunea Odesa, folosind 15 drone şi opt rachete Kalibr. Toate atacurile au fost respinse de forţele de apărare antiaeriană ucrainene. În timpul atacului, comandamentul a raportat că au fost lansate patru grupuri de drone: trei spre Odesa şi unul spre Pivdenni.

De asemenea, trupele ruse au lansat atacuri cu rachete asupra oraşului Zaporijjia. Potrivit datelor preliminare, ruşii au lovit cu ajutorul rachetelor de apărare antiaeriană S-300 modificate.

Consecinţele bombardamentelor nu au fost încă raportate. În plus, noaptea trecută, alarmele de raid aerian au sunat şi la Kiev, unde autorităţile au avertizat că ruşii lansează rachete balistice.

Citește și: Şapte oameni, inclusiv un bebeluş, uciși într-un bombardament în regiunea Herson. "O familie întreagă a murit"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel