Data publicării:

Locomotiva unui tren de călători a luat foc. Pompierii au intervenit

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Un incendiu a cuprins locomotiva trenului cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit.

Circa 50 de persoane care călătoreau cu un tren pe relaţia Craiova -Sibiu s-au autoevacuat joi seara, după ce un incendiu a cuprins locomotiva, un bărbat având nevoie de îngrijiri medicale pentru că s-a intoxicat cu monoxid de carbon, au transmis autorităţile din Vâlcea.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au precizat că incidentul s-a produs în gara din Băbeni, pentru stingerea focului intervenind-se cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.

"Au ars componente de la compartimentul motor al locomotivei. O persoană de sex masculin a avut nevoie de îngrijiri medicale (intoxicat cu CO), a primit ajutor medical de la echipajul SMURD şi a refuzat transportul la spital. Nu au mai fost alte victime", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Vâlcea, traficul feroviar a fost reluat la circa o jumătate de oră după anunţarea evenimentului, iar călătorii au fost preluaţi de o altă garnitură.

Cel mai probabil, cauza incendiului ar fi un scurtcircuit, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel