Data publicării:
Localități din 20 de județe, afectate de vremea extremă din ultimele ore
Localități din 20 de județe au fost afectate astăzi de vremea extremă. Pompierii au intervenit de urgență în sprijinul populației.
Zeci de localități din 20 de județe din țară au fost afectate de inundațiile de vineri, în peste 200 de locații din București și din județul Ilfov pompierii intervenind să evacueze apa, conform Mediafax.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în urma instabilității atmosferice și cantităților mari de apă căzute în ultimele ore, au fost înregistrate efecte în peste 40 localități din 20 județe, respectiv Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Buzău, Cluj, Dâmbovița, Giurgiu, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Tulcea, Timiș, Vâlcea, Vrancea și Vaslui, dar și în municipiul București.
Cele mai semnificative situații de urgență s-au înregistrat în zona București-Ilfov și în județul Botoșani.
„Pompierii bucureșteni au intervenit pentru evacuarea apei în 106 locații din București și în 134 locații din județul Ilfov. În continuare sunt apeluri care semnalează acumulări de apă în gospodării, dar și zone publice. În urma unei ruperi de nori, în localitatea Bozieni din județul Botoșani, s-a produs o viitură care a inundat mai multe locuințe. Preventiv, două femei și un copil au fost evacuați din gospodărie pentru scurt timp. Aceștia au revenit în locuințe imediat după trecerea viiturii", au spus reprezentanții IGSU.
Apele sunt în retragere
Potrivit sursei citate, apa este în retragere, însă pompierii acționează cu motopompele pentru evacuarea apei din curți și înlăturarea aluviunilor aduse de inundații.
De asemenea, în județul Cluj s-a produs o avarie la magistrala de apă dintre localitățile Cluj Napoca și Dej, în dreptul localității Fundătura. Autoritățile locale fac în acest moment o evaluare a situației, iar în funcție de necesitățile de asigurare a apei pentru populație, echipajele ISU sunt în măsură să realizeze mai multe transporturi de apă menajeră și să pună în funcțiune instalații pentru potabilizarea acesteia.
Vezi și: Vreme extremă și în mai multe județe din țară. Pompierii intervin de urgență - UPDATE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News