Data publicării:

Localitatea cu incidența COVID-19 cea mai mare, aproape 40 la mie

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels
Comuna Borșa, din județul Cluj, este localitatea cu cea mai mare rată de infectare COVID-19.

Comuna Borșa, din județul Cluj, este localitatea cu cea mai mare rată de infectare COVID-19 raportată miercuri, respectiv 39,62 la mie.  

Pe următoarele locuri se află Jilava (Ilfov) - 29,09 la mie, și Râu Sadului (județul Sibiu), cu 28,88 la mie. În total sunt 2010 comune cu incidența peste 3 la mie.

La categoria orașe și municipii conduce Otopeni, județul Ilfov, cu 33,09 la mia de locuitori. Urmează municipiul Sibiu, cu 30,17 la mie, și București, cu 289,23 la mia de locuitori. În total sunt 281 de orașe și municipii cu incidență mai mare de 3 la mie, dintre care 111 cu rata de infectare peste 10 la mie.

Bilanț coronavirus 23 februarie

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 11.477 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 3.298 mai puțin decât în ziua anterioară.

1.463 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 23 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.697.566 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 105.658 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

2.380.151 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 916 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 62.958 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 22.02.2022 (10:00) – 23.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 119 decese (62 bărbați și 57 femei), dintre care 9 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre cele 119 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 de ani, 1 la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 20 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 37 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 50 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

115 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 119 pacienți decedați, 98 au fost nevaccinați și 21 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Au fost raportate 9 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Brăila, Constanța și Suceava, în luna februarie 2022. Un pacient decedat în județul Suceava a fost infectat în Germania.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 8.397, cu 518 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 1.030 de persoane, cu 33 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 1.030 de pacienți internați la ATI, 900 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 466 sunt minori, 459 fiind internați în secții, cu 64 mai puțin decât în ziua anterioară și 7 la ATI, cu 2 mai puțin decât în ziua anterioară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel