Liz Truss a demisionat din funcția de prim-ministru după doar 45 de zile în funcție.
Anunțul, făcut de Truss în fața Downing Street, va aduce evaporarea aproape completă a autorității sale politice. Truss este cel mai scurt prim-ministru din istoria Marii Britanii.
Truss a înfruntat o presiune extraordinară din partea presei și a opoziției, după ce deciziile ei economice catastrofale au prăbușit piețele în primele două săptămâni ale mandatului.
Marea Britanie a fost „blocată prea mult timp într-o creștere economică scăzută”, a spus ea. Truss a precizat că obiectivul principal al mandatului a fost să schimbe această situație.
Guvernul a livrat politici referitoare la „facturile de energie” și a redus asigurările naționale. Executivul „a stabilit o viziune economică cu taxe reduse și cu creștere economică ridicată, care să profite de libertățile aduse o dată cu Brexitul”, a spus ea
Acesta a continuat: „Recunosc că nu pot îndeplini mandatul pentru care am fost aleasă de Partidul Conservator.”
Truss a spus că l-a anunțat pe Regele Charles al III-lea cu privire la demisia din funcția de lideră a conservatorilor.
Mai devreme, ea s-a întâlnit cu președintele Comitetului din 1922, Sir Graham Brady, unde „au convenit că vor avea loc alegeri de conducere săptămâna viitoare”.
„Acest lucru va asigura faptul că rămânem pe calea de a ne îndeplini planurile fiscale și de a menține stabilitatea economică și securitatea națională a țării noastre”, a continuat Truss,
Aceasta a anunțat că va rămâne prim-ministru până când va fi ales un succesor.
Laburiștii și liberal-democrații solicită alegeri generale imediate
Liderul partidului laburist, Sir Keir Starmer, a cerut alegeri generale imediate, notează The Guardian.
Într-o declarație după demisia lui Liz Truss, Starmer a spus:
„Partidul Conservator a arătat că nu mai are mandat de guvernare.
După 12 ani de eșec al conservatorilor, poporul britanic merită mult mai mult decât această rotație a haosului. În ultimii câțiva ani, conservatorii au stabilit un nivel de impozitare record, au distrus instituțiile și au creat o criză a costului vieții. Acum, au prăbușit economia atât de grav încât oamenii se confruntă cu 500 de lire sterline pe lună în plus la creditele ipotecare. Daunele pe care le-au făcut vor dura ani de zile pentru a fi reparate.
Fiecare dintre aceste crize a fost făcută în Downing Street, dar plătită de publicul britanic. Acestea ne-au slăbit țara din ce în ce mai mult.
Conservatorii nu mai pot răspunde prin amestecarea oamenilor la vârful partidului, pocnind din degete, fără consimțământul poporului britanic. Ei nu au un mandat să conducă țara printr-un alt experiment; Marea Britanie nu este feudul lor personal.
Publicul britanic merită un cuvânt de spus despre viitorul țării. Ei trebuie să aibă șansa de a compara haosul conservatorilor cu planurile laburiștilor de a rezolva mizeria, de a crește economia pentru muncitori și de a reconstrui țara pentru un viitor mai corect și mai verde. Trebuie să avem o șansă la un nou început. Avem nevoie de alegeri generale - acum.”
Liderul liberal-democraților, Sir Ed Davey, a cerut, de asemenea, alegeri generale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 22 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care trebuie să se pună pe primul loc. Nu contează ce zic ceilalți!
- Interviu cu Ioana Fotache după ce am fost criticat că explic românilor cine sunt persoanele non-binare. „Oamenii se folosesc des de argumente limitate pentru a invalida persoanele LGBT”
- Mariana Badea, izbucnire nervoasă, izvorâtă din indignare și din revoltă. ”A dat drumul la manele” și a ieșit Bumerangul cuvintelor — Studiu de manele lingvistice
- Dosarul 2 Mai - Vlad Pascu va continua fără judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu. Prima reacție a părinților tinerilor uciși în accident
- Harta poluării în România. Berceanu: Care sunt cele mai poluate zonă din țară. Numărul morților de la noi, dublu față de oamenii care au decedat în războiul din Ucraina
- Judecătoarea Ancuța Popoviciu, cu un rânjet sfidător, a răspuns întrebărilor jurnaliștilor / Dialogul complet, în articol
- Mircea Badea: Daniela Simulescu de la DC News unde este? Poate a avut o zi mai proastă. N-a fost la serviciu?
- "El are 200 de milioane de euro să îi pună pe masă". Adrian Constantin: Discuțiile au fost la vârf/ Bogdan Chirieac: Pune Otopeniul pe harta sportivă a lumii
- Marele actor Costel Constantin a murit la 81 de ani. A trăit o poveste de dragoste extraordinară. ”Singurătatea aceasta, la un moment dat, ucide”
- Horoscop 22 mai 2024. Previziuni pentru toate zodiile - Video
- Plan concret pentru Cotroceni, 13 Septembrie, Izvor. Deși turiștii vin aici pentru Casa Poporului, zona este uitată de administrație
- Care sunt interesele pentru care bucureștenii sunt intoxicați zilnic dinspre Ilfov. Berceanu: Vorbim de sclavie modernă la 15 km de sediul Guvernului
- Aceeași muncă ca în Vest, salariu de cinci ori mai mic. Europarlamentarul Negrescu, soluție pentru această nedreptate