Liz Truss promite la Downing Street că va scoate ţara din ''furtună'', în timp ce protestatarii se auzeau în apropiereVD
Liz Truss, devenită marţi premier al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a susţinut prima ei intervenţie în faţa reşedinţei oficiale de la Downing Street 10, promiţând că va scoate din ''furtună'' ţara sa care se confruntă cu o criză majoră provocată de inflaţie, de ameninţarea recesiunii şi de creşterea costurilor energetice.
Sunt încrezătoare că împreună vom putea depăşi furtuna, ne vom putea reconstrui economia şi putem deveni Marea Britanie modernă şi strălucitoare pe care ştiu că putem fi, a asigurat succesoarea lui Boris Johnson, potrivit Agerpres.
Aceasta este misiunea noastră vitală de a asigura oportunităţi şi prosperitate pentru toţi cetăţenii şi generaţiile viitoare. Sunt hotărâtă să am rezultate, a insistat ea, subliniind că primele trei priorităţi ale sale vor fi economia, criza energetică şi îmbunătăţirea sistemului naţional de sănătate publică.
Voi reduce taxele pentru a răsplăti munca grea şi a stimula creşterea economică ce are la bază mediul de afaceri, a promis noua şefă a guvernului britanic de dreapta, care în plus este o politiciană cu o concepţie economică profund liberală.
În al doilea rând, mă voi ocupa cu prioritate de criza energetică provocată de războiul lui Putin. Voi lua săptămâna aceasta măsuri în problema facturilor energetice şi pentru a ne asigura viitoarele surse de energie', a continuat ea.
În al treilea rând, mă voi asigura că oamenii pot beneficia de (consultaţiile la) medici şi de serviciile Sistemului Naţional de Sănătate de care au nevoie. Vom pune accent pe serviciul de sănătate, a încheiat Truss enumerare priorităţilor sale.
Cu soluţii în economie, energie şi în Sistemul Naţional de Sănătate, vom aduce naţiunea noastră pe calea succesului pe termen lung, a concluzionat ea.
În timp ce Liz Truss susţinea acest discurs, protestatarii adunaţi pe străzile din jurul Downing Street dădeau muzica tare, auzindu-se inclusiv melodia Mad World, dar şi un zgomot produs de o goarnă a manifestanţilor care cântau.
Citește și:
Gluma lui Boris Johnson, în ultimul său discurs în calitate de premier
”O voi susţine pe Liz Truss şi Guvernul ei în fiecare etapă”, a spus, marți, Boris Johnson.
Boris Johnson a mulţumit personalului care a avut grijă de el şi de familia sa. S-a declarat mândru că şi-a îndeplinit promisiunile pe care le-a făcut partidului atunci când a fost ales. „Uniunea este atât de puternică, încât cei care vor să o rupă vor tot încerca, dar nu vor reuşi vreodată”, a spus Boris Johnson.
„Sunt ca o rachetă de lansare” care şi-a „împlinit funcţia”, a zis el. „Voi reintra uşor în atmosferă şi mă voi zdrobi invizibil în vreun colţ îndepărtat şi obscur al Pacificului”, a spus Boris Johnson în glumă.
„Voi oferi acestui Guvern cea mai ferventă susţinere!”, a transmis Boris Johnson.
Liz Truss a câştigat în faţa lui Rishi Sunak competiţia internă din cadrul Partidului Conservator britanic, după demisia premierului Boris Johnson. Ministru de Externe în guvernul lui Johnson, Liz Truss va fi învestită premier marţi, după ce va fi primită de regina Elisabeta a II-a.
Liz Truss a obţinut 81.326 de voturi, iar Rishi Sunak 60.399, a anunţat Sir Graham Brady, care a subliniat că votul a fost „liber şi corect”.
Amintim că Boris Johnson şi-a anunţat demisia în iulie, după ce rezistase mult timp în faţa contestatarilor din propriul partid şi scandalurilor eclipsate o perioadă de războiul început de Rusia împotriva Ucrainei pe 24 februarie, remarcându-se de atunci prin susţinerea fermă faţă de Kiev, mai ales prin ajutorul militar oferit.
Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News