UPDATE: Curtea de Apel Bucureşti a amânat, pentru 14 iunie, dezbaterea cererii depuse de Liviu Dragnea în care fostul lider PSD solicita strămutarea, de la Tribunalul Bucureşti la un alt tribunal din ţară, a procesului privind eliberarea sa condiţionată din închisoare, conform Agerpres.
Procesul a fost amânat după ce judecătorul desemnat în acest caz, Benone-Alin Răduinea, a făcut cerere de abţinere, pe motiv că există o suspiciune că imparţialitatea sa este afectată, el fiind schimbat din complet.
În aceste condiţii, Tribunalul Bucureşti va lua în discuţie miercuri cererea lui Dragnea de eliberare condiţionată.
-----
La Curtea de Apel Bucureşti se judecă, marţi, începând cu orele 12,00, cerea lui LIviu Dragnea de strămutare a procesului referitor la eliberarea condiţională.
Liviu Dragnea a cerut magistraţilor strămutarea procesului de la Tribunalul Bucureşti la o altă instanţă.
La primul termen al dosarului, Curtea a amânat cauza, întrucât apărătorul lui Liviu Dragnea nu s-a putut prezenta.
Cererea iniţială privind eliberarea condiţionată a fost depusă la Judecătoria Sectorului 5, însă a fost respinsă ca neîntemeiată.
Fostul lider PSD a obţinut zile-câştig prin muncă (3 zile executate la 1 zi de muncă), astfel încât Comisia de liberări condiționate a Penitenciarului Rahova i-a dat aviz pozitiv pentru a ieşi mai devreme din închisoare.
Pe data de 21 aprilie, Liviu Dragnea a primit aviz pozitiv din partea Comisiei de liberare condiţionată a Penitenciarului Rahova, ceea ce echivalează cu o „undă verde” din partea unităţii de detenţie pentru ca fostul şef al PSD să iasă din puşcărie înainte de termen.
Decizia Comisiei de liberare condiţionată înseamnă că zilele de muncă şi conduita pe care fostul lider PSD a avut-o în puşcărie au contribuit la diminuarea pedepsei, iar Liviu Dragnea a ispăşit fracţia de 2/3 din condamnare, astfel că poate fi pus în libertate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui