Liviu Dragnea, viitor premier. Adrian Năstase: Nu are interdicție din partea Tribunalului
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Fostul premier Adrian Năstase a declarat, marţi, întrebat dacă liderul PSD, Liviu Dragnea, ar putea fi prim-ministru, că acesta nu are vreo interdicţie din partea Tribunalului de a candida la o funcţie în stat, aşa cum este în cazul său.

"Ca o chestiune de principiu, Liviu Dragnea nu are o interdicţie din partea Tribunalului de a candida pentru o funcţie de stat. Eu, spre exemplu, dacă domnul Iohannis ar dori să mă desemneze prim-ministru, nu ar putea să facă lucrul ăsta pentru că eu am interdicţie din partea instanţei. Liviu Dragnea nu are o astfel de interdicţie. Alain Juppe în Franţa nu are o astfel de interdicţie şi iată că este foarte bine în politică după o condamnare cu suspendare. Atunci de ce trebuie să fim noi mai catolici decât Papa? Deci problema de principiu nu se pune", a spus Năstase, la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.

Pe de altă parte, el a precizat că a văzut pe drum "tot felul de panouri cu o persoană care e tehnocrat, dar e pe listele unui partid" şi a concluzionat că "în România se poate orice".

Întrebat dacă, dincolo de interdicţia pe care o are, i-ar plăcea să fie premier, Adrian Năstase a răspuns că nu şi că acum este târziu pentru acest lucru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel