Liviu Dragnea, mai aproape de liberarea condiționată. Cererea i-a fost admisă
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
Foto Facebook Liviu Dragnea
Foto Facebook Liviu Dragnea
Liviu Dragnea a mai câștigat un pas spre accesul către liberarea condiționată.

Magistrații de la Judecătoria Sectorului 5 au fost de părere că lui Liviu Dragnea trebuie să-i fie recunoscute drept muncite o parte dintre zilele pe care nu le-a putut lucra efectiv în spatele gratiilor, anunță Realitatea Plus. 

Zilele muncite în penitenciar îi ajută pe deținuți să iasă mai repede, existând posibilitatea să fie scăzute din pedeapsă și contribuie la liberarea condiționată.

Amintim că Liviu Dragnea, fostul lider PSD, a primit aviz pozitiv pentru eliberare din partea Comisiei Penitenciarului Rahova. Instanța însă este cea care va lua o decizie finală cu privire la eliberarea lui Liviu Dragnea, pe data de 27 aprilie.

Fostul lider al social-democraților nu a putut munci o perioadă pentru că a fost sancționat de penitenciar după un interviu dat la Realitatea Plus. 

Liviu Dragnea se află în penitenciar din data de 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel