Liviu Dragnea, contestat la CCR. Eugen Nicolicea: Este o prostie mare ca PNL
În direct la România TV, vicepreședintele Camerei Deputaților a reacționat cu privire la sesizarea CCR privind contestarea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea.
”În primul rând, trebuie să vă spun că tot acest incident este o prostie mare ca PNL. Pentru că sesizarea la Curte se face pentru motive de neconstituționalitate și nu după păreri personale de încălcare sau nu a legislației. Deci ceea ce discută ei că ar fi fost o condamnare pentru anumite chestiuni, nu sunt motive de neconstituționalitate. Dar și ceea ce susțin este iar o prostie din următorul motiv: invalidarea mandatelor făcute de comisie, respectiv de plen, acest lucru se face pentru fraudă electorală în alegerea ta ca deputat. Niciun deputat nu poate fi ales evident dacă și-a obținut mandatul prin fraudă. Fac această zarvă și este sortită eșecului din start”, a precizat Eugen Nicolicea, vicepreședinte al Camerei Deputaților, în direct la România TV.
Partidul Naţional Liberal a depus astăzi, 14 mai, la CCR sesizarea privind contestarea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea.
Vezi și: Ambasadorul Palestinei - Liviu Dragnea: Ambasada României în Israel nu se mută
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News