Data publicării:
Liviu Dragnea, confesiuni despre relația cu Irina: Eu când iau decizii, le iau asumat
Liviu Dragnea a făcut noi declarații după ce s-a spus că s-a despărțit de Irina.
De câteva zile în presă circulă zvonul că Liviu Dragnea s-a despărțit de iubita sa, Irina. Fostul lider PSD a făcut noi declarații despre acest subiect.
"Păi de ce trebuie să comentez eu? Poate să apară orice, am spus-o și aseară: eu când iau decizii, le iau asumat, le iau că să fie mai bine, atât mie cât și celorlalți implicați, și mă țin de ele. Eu nu îmi discut viață privată și nu îmi spăl rufele în public în modul asta. Nu am făcut-o niciodată, credeți-mă. Și nu am mare respect, în general, pentru oamenii care fac așa ceva. Nu îmi stă în caracter. Orice ar mai apărea, reacția mea va fi tot asta: sunt un om cu educație, am respect pentru viața privată a oamenilor și nu o să mă vedeți pe mine vreodată punându-mi mâinile în șold și comentând relațiile nimănui. Implicit, nici pe ale mele. Din punctul ăsta de vedere, poată să apară un serial întreg, eu nu intru în acest joc pentru că este sub demnitatea mea de bărbat, de om cu educație, de om politic.
"Sunt sigur că aceste lucruri nu pun pâine pe masa românilor"
În același timp, vă repet ce am spus aseară: eu sunt sigur că aceste lucruri nu pun nici pâine pe masa românilor, nici nu le plătesc facturile la curent și gaze, nici nu scad prețul carburantului la pompă. Astăzi, de Ziua Constituției, trebuia să vorbim despre halul în care a fost călcată în picioare legea fundamentală a țării de însuși președintele României. Trebuia să vorbim despre valul 5 al pandemiei. Trebuia să vorbim despre noul val de scumpiri anunțat de la 1 ianuarie: la curent și la carburanți, pentru că guvernul majorează accizele la carburanți. Nu despre ce apare în presa tabloidă, ca să mute atenția de la ce se întâmplă cu adevărat în țară. De aceea, eu am să fac ce m-ați văzut făcând și până acum: o să mă ocup, împreună cu Alianța Pentru Patrie, de problemele românilor. Nu de scandaluri, nu de fake-uri, nu de cancan. Eu nu sunt construit așa.", a declarat Liviu Dragnea pentru corectnews.ro.
VEZI ȘI: Irina Tănase, surprinsă într-un atelier de rochii de mireasă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News