Liviu Dragnea ar putea fi eliberat. Avocata Flavia Teodosiu: Să nu uităm că suntem în Săptămâna Mare
Liviu Dragnea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 eliberarea condițională din închisoare. El ar putea fi acasă de Paște.
Flavia Teodosiu a făcut declarații în direct la Antena 3 cu privire la înfățișarea în fața instanței pe care o are astăzi Liviu Dragnea. Acesta ar putea fi eliberat curând din închisoare.
”Să nu uităm că suntem în Săptămâna Mare, ne aflăm în postul Paștelui și cred că orice om trebuie să aibă o înțelegere sufletească. Parchetul, din punctul meu de vedere, a făcut niște afirmații pe care nu le voi înțelege niciodată. Nici măcar nu a spus că s-ar fi îndreptat (n.r. se referă la Liviu Dragnea), ar fi trebuit să își asume, dânsul nefăcând niciun fel de declarații în acest sens. Procurorul s-a antepronunțat, iar domnul Dragnea nu a susținut decât că îndeplinește condițiile și că solicită aplicarea dispozițiilor legale. Dacă va fi eliberat va primi un job în cadrul unei societăți comerciale, raportat la pregătirea dânsului”, a declarat Flavia Teodosiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News