Meciul s-a încheiat. REZULTAT FINAL Oleksandria 1-0 Astra.
Min. 82 - Intră Chipirliu în locul lui Mrjljak
Min. 76 - Dandea a expediat o torpilă, de la marginea careului de 16 metri, după ce mingea a fost respinsă ca urmare a unei lovituri libere a lui Ioniță de pe dreapta, peste întreaga apărare, dar portarul gazdelor a intervenit miraculos și a boxat în lateral.
Min. 68 - A doua schimbare și la Oleksandria. A ieșit Sitalo, care a fost înlocuit de Kulish
Min. 65 - Edi Iordănescu face o nouă schimbare. A ieșit Nicoară, a intrat Balaure
A început repriza secundă.
Jucătorii au intrat la cabine. Scorul la pauză Oleksandria 1-0 Astra Giurgiu.
Min 42 - 1-0 pentru Oleksandria. Ucrainienii marchează din penalty după ce Polczak l-a faultat pe Starenkyi. Zaporozhan este cel care a transformat lovitura de la 11m.
Min. 41 - Galben Polczak pentru un fault din spate asupra lui Starenkyi
Min. 31 - Mingea centrată în careul de 6 metri a fost reținută cu emoții de Iliev. Portarul a prins în doi timpi și a avut noroc că nu se afla niciun adversar în față.
Min. 11 - Fază de atac a ucrainenilor, a fost dată o pasă în adâncime, iar Alexandru Stan, care a pus latul, a trimis aiurea spre propria-i poartă. Norocul giurgiuvenilor a fost că balonul a trecut pe lângă bara din dreapta porții lui Iliev.
Min. 8 - Contraatac rapid al ucrainenilor, dar Belu are intervenție extraordinară.
A început meciul.
Echipele de start:
Oleksandria: Pankiv - Cebotaiev, Gitchenko, Bondarenko, Batsula - Banada, Zaporojan, Hrițuk - Starenki, Sitalom, Țurikov
Rezerve: Levodinov, Kalenciuk, Kuliș, Ponomar, Pașaiev, Kozak
Astra Giurgiu: Iliev - Belu, Dandea, Polczak, Al. Stan - Mrjljak, Poljak - Al. Ioniță II, Marquinhos, Poljak - Le Tallec
Rezerve: Lazar, R. Moise, Nicoară, Vâlceanu, Chipirliu, V. Gheorghe
Știrea inițială
Ajunsă sezonul trecut până în 16-imile competiţiei, Astra a eliminat în turul 2 preliminar formaţia azeră Zira, după 3-1 la Giurgiu şi 0-0 în deplasare.
Ucrainenii au intrat direct în turul 3 preliminar al competiţiei.
Meciul tur s-a terminat cu o remiză albă.
Partida va fi LIVETEXT pe DCNews.ro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky