Litoralul românesc, încasări fabuloase. Turiștii străinii care au generat sume importante
Peste 30.000 de turişti străini au generat sume fabuloase pe litoralul românesc. Despre ce țară este vorba.
Până în prezent, turoperatorul Meshek Wings a adus peste 30.000 de turişti israelieni pe litoralul românesc, dintre care 25.000 de turişti veniţi pe cursa charter Tel Aviv - Constanţa şi restul de 5000 veniţi pe circuite dinspre Bucureşti. Pentru acest an Meshek Wings estimează peste 5.000 de turişti, care vor sosi pe litoralul românesc cu două curse pe săptămână, în perioada iulie - septembrie.
"Meshek Wings, unul dintre cei mai mari turoperatori din Israel, împreună cu Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică - FAPT, anunţă sosirea primei curse charter Tel Aviv - Constanţa pentru sezonul estival 2019, odată cu intrarea în al cincilea an de operare pentru această rută. FAPT a susţinut încă de la început turoperatorul israelian Meshek Wings în eforturile de a promova destinaţiile de vacanţă româneşti către piaţa israeliană, pe care o considerăm strategică pentru incomingul către România", a declarat Corina Martin, preşedintele FAPT.
Încasări de peste 30 de milioane de euro
"La nivelul Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare Turistică Litoral - Delta Dunării am demarat încă din 2015 o campanie de promovare pe canalele media din Israel şi prin participarea la târgurile de turism din Tel Aviv. Deschiderea liniei de chartere Tel Aviv - Constanţa a reprezentat o premieră şi un obiectiv atins. Cei peste 30.000 de turişti aduşi de Meshek Wings pe litoralul românesc în cele cinci sezoane au generat încasări de peste 30 de milioane de euro. Întâmpinăm azi primii 189 de turişti israelieni din acest an către litoralul românesc şi către Delta Dunării şi susţinem în continuare vacanţele turiştilor din această ţară către destinaţiile româneşti de munte, balneare şi nu numai", a declarat Corina Martin, preşedintele FAPT.
Ca noutate a sezonului, turiştii israelieni aleg, în acest an, şi staţiunea Olimp, unde sunt cazaţi la un complex cu servicii all inclusive şi ultra all inclusive, însă în topul preferinţelor rămâne staţiunea Mamaia. La nivel naţional, turiştii israelieni optează în special pentru Bucureşti şi Valea Prahovei, majoritatea fiind familii sau familii cu copii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News