Un număr de 54 de hoteluri din toate staţiunile, cu aproximativ 4.000 de locuri de cazare, participă la acest program care se va derula până în 20 iunie, potrivit FPTR.
"În ciuda dificultăţilor pe care le întâmpină sectorul turistic, puternic afectat de efectele economice provocate de apariţia virusului Sars-Cov-2, continuăm tradiţia instituită în urmă cu 19 ani de a oferi tuturor românilor posibilitatea de a petrece o vacanţă la malul mării la tarife mult reduse. În ultimii nouă ani am făcut tot posibilul să menţinem aceleaşi tarife la pachetele turistice oferite, ceea ce reprezintă un efort suplimentar din partea tuturor unităţilor de cazare participante", afirmă Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR.
Tarifele prin programul "Litoralul pentru Toţi" sunt cu până la 65% mai mici faţă de cele din vârf de sezon. Tariful pentru o noapte de cazare începe de la 40 de lei, iar cel mai ieftin pachet fără mic dejun poate fi achiziţionat la un hotel de 3 stele din staţiunea Neptun şi costă 80 de lei/noapte pentru două persoane.
La polul opus, se află staţiunea Mamaia, unde la un hotel de 4 stele două persoane vor plăti pentru un sejur de minimum 5 nopţi, care include cazare cu servicii de masă ultra all-inclusive, 520 de lei/noapte.
Turiştii care vor să se cazeze în staţiunea Eforie Nord beneficiază de tarife pornind de la 85 lei/noapte pentru două persoane, pachete de minimum 4 nopţi.
Programul "Litoralul pentru Toţi" se află la ediţia cu numărul 38 şi este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.
La fel ca în anii trecuţi, sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă de cei care nu le-au consumat încă. Detaliile privind hotelurile incluse în programul "Litoralul pentru Toţi" se găsesc pe site-ul www.fptr.ro. Rezervările se pot face atât direct, la hotel, cât şi prin intermediul agenţiilor de turism.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este singura federaţie patronală cu reprezentativitate legală la nivel de sector de activitate, atestată prin hotărâre de instanţă, având în componenţă un număr de 5.344 de societăţi comerciale din turism, care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, reprezentând 37% din forţa de muncă din turism, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro şi gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SUA și Coreea de Sud blochează transporturile de petrol din Coreea de Nord. Cooperare ilegală cu Rusia, suspectată
- Ruptura dintre Harry și William, tot mai adâncă. Condiția Ducelui de Sussex pentru a veni de Paște în Marea Britanie
- Musaca de post, rețeta simplă. Cine a zis că fără carne n-are gust?
- Modificare majoră în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu (AFM): Am învățat de anul trecut / video
- Horoscop 27 martie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care trebuie să facă schimbări la serviciu. Șefii te vor privi cu alți ochi
- Șoferii, constrânși fizic să reducă viteza. Titi Aur, despre măsura care îi deranjează pe teribiliști: Forțată, dar necesară! / video
- Cele mai vândute telefoane din lume. Samsung nu este nici măcar în top 10
- Mircea Coșea analizează ”războiul șefilor de la guvern cu șefii BNR”: Trebuie să ne speriem!
- Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu, AFM: Buget record! Actele necesare
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Ce face America pentru noi? Adrian Zuckerman: Nimic. Dacă România vrea să aibă de-a face cu rușii, nu se uită
- Ai încredere în parapetul de pe marginea drumului? Expert auto: Pe lumea asta nu există bun și ieftin
- Poți să faci bani din gunoi cu bani de la stat. Condițiile în care poți lua de la 2 mil. lei în sus