Data actualizării:
Data publicării:

Liste comune PSD-PNL la alegerile din 2024. Marcel Ciolacu: Putem veni cu un program de ţară şi cu o abordare comună

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Politica
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Marcel Ciolacu a anunțat că PSD şi PNL ar putea propune un program de ţară comun la alegerile din 2024.

Întrebat dacă este luată în calcul varianta unui candidat comun PSD-PNL, la alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu a declarat: "De obicei, în politică, niciodată nu spui niciodată. Nu a fost această discuţie până acum. Dar au existat discuţii, până la urmă, ca între colegi. Am văzut ce a declanşat declaraţia mea. Au fost discuţii şi de liste comune. Nu vorbim de un USL 2. În cazul în care noi simţim că românii au încredere în această coaliţie, putem veni cu un program de ţară şi cu o abordare comună în anul următor. Nu este o decizie, este o discuţie."

"Prioritatea mea sunt alegerile europarlamentare"

"Nu are nimeni nimic decis în acest moment. Pentru mine, ca prim-ministru, urgenţa numărul unu este să încercăm să facem lucruri bune şi să construim ceva sustenabil în România şi să ne ţinem de promisiunile făcute faţă de români şi să implementăm reformele asumate de către statul român. Ca preşedinte al partidului, prioritatea mea numărul unu sunt primele alegeri, respectiv alegerile europarlamentare. Până al alegerile pentru funcţia de preşedinte e cale lungă", a mai spus prim-ministrul.

Întrebat dacă susţine varianta unui candidat comun PSD-PNL pentru alegerile prezidenţiale, acesta a răspuns: "Fac politică. (...) Eu aş merge şi la Comisia Europeană să avem candidat comun", a menţionat Marcel Ciolacu.

Cât despre posibilitatea ca PSD renunțe la o candidatură pentru prezidenţiale, în favoarea PNL, Ciolacu a afirmat că primul obiectiv îl reprezintă alegerile europarlamentare. "Momentan, să depăşim alegerile europarlamentare. (...) În schimb, cu adevărat, după 20 de ani de preşedinte de dreapta, cum se spune, cred că e cazul ca România să aibă şi un preşedinte de stânga."

"Trebuie să spunem câteodată şi adevărul"

Marcel Ciolacu a declarat, marţi, cu ocazia unei vizite în judeţul Vrancea, că există discuţii privind posibilitatea unor candidaturi pe liste comune PSD-PNL la alegerile de anul viitor.

"Normal că există discuţii, facem politică. Eu cred că atât PSD, cât şi PNL au adus o stabilitate în România. N-aş vrea să vă reamintesc contextul când a intrat PSD la guvernare. Era plină criză socială şi era o incoerenţă guvernamentală acută, da? Ăsta este adevărul, nu vreau să-i deranjez sau să-i supăr pe colegii mei. (...) Lucrurile funcţionează, dar trebuie să spunem câteodată şi adevărul", a spus Marcel Ciolacu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel