Data actualizării:
Data publicării:

Lista statelor cu risc epidemiologic, actualizare 17 decembrie 2021. Decizie privind carantina

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Vineri a avut loc o ședință a CNSU pentru actualizarea listei statelor de risc epidemiologic.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea numărul 115.
Principalele prevederi: 

1. Modificarea HCNSU 111/2021 privind regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din statele terțe, valabile în perioada 10.12.2021 - 08.01.2022, în sensul: 

     - exceptarea de la măsura carantinei a conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă.

     - exceptarea de la măsura carantinei a conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane,  dacă fac dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală .


2. Actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat :


- în zona roșie au intrat: Spania, Italia, Suedia, Dominica și Maldive;

- în zona galbenă au intrat: 

         •   din zona roșie, în urma scăderii incidenței: nici un Stat;
         •din zona verde, în urma creșterii incidenței: Bolivia, Coreea de Sud și Insulele Virgine Britanice;

- în zona verde au intrat: Armenia, Albania, Mongolia și Brunei Darussalam.

Documente: Hotărărea şi Anexa.

Iată textul hotărârii: 

Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:


Art.1 - Articolul 1 la Hotărârea Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 111/2021 pentru stabilirea regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor care sosesc în România, valabile 10.12.2021 ora 00:00 - 08.01.2022 ora 24:00 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1162 din 7 decembrie 2021, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La punctul 6 litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:
„h) conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă;”

2. La punctul 6, după litera m) se introduce o nouă literă, litera n), cu următorul cuprins:

„n) conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, dacă fac dovada vaccinării cu schemă completă și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea acesteia ori dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară sau prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național iar deplasarea se realizează doar în scop profesional.”.

Art.2 - (1) Se aprobă Lista cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea stabilirii persoanelor care sosesc în România din acestea și cu privire la care se instituie măsura carantinei.
(2) Lista prevăzută la alin. (1), intră în vigoare începând cu data de 19.12.2021, ora 00:00.

Art.3 - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României Partea I și se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel