"Aş începe cu partea pozitivă. Având în vedere că numărul de noi îmbolnăviri nu a scăzut semnificat, dar nici nu a crescut, considerăm că este posibil să continuăm cu câteva noi măsuri de relaxare, adică unele dintre restricţiile care sunt acum în vigoare nu vor mai fi în vigoare dupp 15 iunie", a anunțat președintele Klaus Iohannis.
Lista măsurilor de relaxare din 15 iunie 2020
1. Se vor putea redeschide mall-urile, dar fără restaurante și fără locuri de joacă.
2. Vor fi posibile evenimente private, atenție private și nu publice, cu un număr de maxim 20 de persoane dacă evenimentele sunt realizate în spații închise. De asemenea, se vor putea organiza evenimente private cu un număr maxim de 50 de persoane în spații deschise.
3. Va fi posibilă, nu obligatorie, redeschiderea after-school-urilor, a grădinițelor și creșelor private.
4. Va fi posibilă redeschiderea sălilor de fitness, dar cu respectarea unor norme de distanțare foarte stricte.
5. Va fi posibilă deschiderea piscinelor exterioare, cu respectarea regulamentelor sanitare speciale.
6. Schimbarea măsurilor de izolare la domiciliu și autoizolare pentru anumite state, unde, în ultimele 14 zile, s-a înregistrat un număr mai mic de 5 infectări la milionul de locuitori.
"Măsuri de izolare la domiciliu, respectiv la autoizolare, au ocupat un spațiu destul de lung în discuția și în analiza noastră. Este important ca ușor-ușor să renunțăm la unele dintre aceste măsuri, acolo unde este posibil. S-a găsit un criteriu obiectiv, cu care putem și noi, în România, să lucrăm. În acest sens, lucrurile vor fi mai relaxate în relația cu statele unde numărul de noi îmbolnăviri este mic - mai exact, unde numărul de îmbolnăviri în ultimele 14 zile este sub 5 cazuri la milion de locuitori în fiecare dintre sau în media ultimelor 14 zile", a completat președintele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol