Lista cu cadouri pentru Moș Crăciun. De ce trebuie să o scrii astăzi, 4 decembrie
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Lista cu cadouri pentru Moș Crăciun. De ce trebuie să o scrii astăzi, 4 decembrie / Foto: Pixabay, de Biljana Jovanovic
Lista cu cadouri pentru Moș Crăciun. De ce trebuie să o scrii astăzi, 4 decembrie / Foto: Pixabay, de Biljana Jovanovic
Află în articol de ce anume astăzi, 4 decembrie, se scrie lista pentru Moș Crăciun.

Ziua listei lui Moş Crăciun (#Santa'sListDay) este sărbătorită în fiecare an pe 4 decembrie, transmite Agerpres. Într-o lume în care se fac liste în exces, aceasta este lista care contează! Așa că ar fi bine ca anume astăzi să îți scrii dorințele pentru Moșul.

Moş Crăciun, cu ajutorul spiriduşilor săi, întocmeşte prima versiune a listelor copiilor obraznici sau cuminţi până la 4 decembrie în fiecare an.

Datorită muncii asidue a spiriduşilor săi, bătrânelul vesel îmbrăcat în roşu care aduce cadouri copiilor creează şi actualizează cele două liste, care îi permit să decidă ce să aducă fiecărui copil de Crăciun. Cei de pe lista celor cuminţi primesc jucării, dulciuri şi alte cadouri în Ajunul Crăciunului. Copiii obraznici pot găsi o nuieluşă în ciorapi sau chiar nimic!

Listele sunt ajustate până în ajunul Crăciunului, aşa că sunt speranţe pentru cadouri frumoase pentru toţi copiii. În ciuda celor două liste, Moş Crăciun rămâne vesel şi generos, în conformitate cu spiritul sezonului.

Ziua internaţională a ghepardului



În mod special pe 4 decembrie este sărbătorit ghepardul, animal ameninţat cu dispariţia. Din nefericire, deşi în trecut numărul gheparzilor era semnificativ mai mare, în prezent mai există doar 8.000 de exemplare în sălbăticie, ceea ce le face să fie cele mai periclitate feline din Africa.

Gheparzii îşi păstrează poziţia de cel mai rapid mamifer terestru din lume. Viteza maximă de alergare a ghepardului este atât de mare încât picioarele sale ating pământul doar o dată la 6-7 metri, iar coada sa musculoasă îl ajută să se orienteze ca o cârmă la aceste viteze mari. Este inutil de spus că, odată ce ghepardul are prada în vizor, aceasta nu mai are şanse să scape.

În calitate de fondator al Fondului de conservare a gheparzilor, zooloaga americană Laurie Marker a hotărât să-l comemoreze pe Khayam, un ghepard pe care l-a crescut la Wildlife Safari, pe care îl conducea în Oregon, stabilind data de 4 decembrie drept Ziua internaţională a ghepardului ((#InternationalCheetahDay), în memoria lui.

Ziua mondială pentru conservarea vieţii sălbatice



Ziua mondială pentru conservarea vieţii sălbatice este o ocazie de a conştientiza, de a reflecta şi de a acţiona în ceea ce priveşte problemele care ameninţă echilibrul biodiversităţii vieţii sălbatice de pe planetă. Impulsionaţi de cererea de părţi şi produse ilegale de animale pe piaţa neagră, oamenii au vânat, braconat şi sacrificat mai multe specii de animale sălbatice până la limita extincţiei.

Interferenţa umană în ecosistemul natural al planetei durează de secole. În lumea modernă, pe măsură ce oamenii au călătorit şi s-au stabilit în diferite părţi ale lumii, au defrişat terenuri pentru agricultură, au tăiat păduri pentru construcţia de nave şi au început să vâneze şi să prindă animale pentru bani. De-a lungul anilor, vânătoarea şi braconajul de animale sălbatice au devenit tot mai frecvente, iar populaţiile de animale sălbatice au început să scadă în întreaga lume.

Din păcate, şi în prezent comerţul ilegal cu specii pe cale de dispariţie pe piaţa neagră este în creştere. Deşi guvernele din întreaga lume fac tot posibilul şi, în unele cazuri, reuşesc să oprească acest act, nu toate speciile sunt la adăpost de braconieri şi vânători. Acest lucru nu afectează doar animalele sălbatice, ci şi vieţile a milioane de oameni care trăiesc în interiorul sau în apropierea zonelor împădurite din diferite părţi ale lumii.

Ziua mondială pentru conservarea vieţii sălbatice (#WorldWildlifeConservationDay), sărbătorită în fiecare an la 4 decembrie, este un îndemn să acţionăm şi să lucrăm împreună pentru a conserva şi proteja animalele sălbatice pentru a le asigura supravieţuirea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel