Lista lui Ciprian Ciubuc aduce aminte de aberațiile Elenei Ceaușescu care spunea că România nu are nevoie de autostrăzi pentru că ar putea veni rușii pe ele. În același mod, Ciubuc spune că este absolut obligatoriu și urgent ca toate drumurile "naționale și internaționale", sa fie securizate, iar podurile să fie dotate cu explozibil pentru a putea fi distruse.
Desigur, lista nu se oprește aici, iar printre alte măsuri propuse se numără reluarea stagiului militar obligatoriu. Ce ar presupune însă acest lucru? Constituția din 2003 ar trebui modificată într-un timp record, iar eventual invazia armatei ruse ar trebui oprită până ce reușește România să convoace un referendum de modificare a Constituției. Reimpunerea serviciului militar obligatoriu ar aduce și alte probleme printre care enumerăm și numărul mare de români plecați în afara granițelor țării, care încă au buletin românesc. Chemarea lor în țară pentru efectuarea stagiului militar ar fi o provocare serioasă care cu siguranță n-ar avea cum să fie dusă la bun sfârșit. Totodată, serviciul militar obligatoriu poate provoca și probleme sociale: sunt o mulțime de persoane cu rate, credite la bancă, iar în lipsa veniturilor obișnuite, aceștia și-ar putea pierde casele și alte bunuri.
Totodată, Ciubuc cere tranșee de patru metri adâncime și opt metri lățime de-a lungul frontierei flancului estic. Un astfel de "proiect" este cu siguranță unul fantezist și ar implica niște costuri uriașe, care ar depăși lejer mari proiecte precum canalul Siret-Bărăgan, planificat încă din vremea lui Ceaușescu și neterminat. Desigur, "forarea" întregii granițe de est este doar ceva absurd.
Lista cu măsuri militare și sociale, propusă de parlamentarul Ciubuc
Vă prezentăm mai jos postarea cu măsurile dorite de Ciprian Ciubuc, parlamentar AUR:
"Măsuri urgente, pe care le pot lua niște conducători demni în contextul disensiunilor NATO-Rusia:
Măsuri militare urgente:
- Armata obligatorie pentru absolut toți bărbații de 18-40 ani, o pregătire minimă, elementară de apărare, 3 luni pentru toți bărbații cu studii superioare, și 6 luni pentru cei fără studii superioare. (România nu are bărbați pregătiți să-și apere țara, casa și familia!)
- Convocarea, mobilizarea și antrenarea tuturor rezerviștilor apți.
- Șanțuri de 4 metri adâncime și 8 metri lățime de-a lungul frontierei flancului estic.
- Toate drumurile naționale și internaționale de intrare în țară dinspre granița de Est, securizate, podurile de intrare dotate cu explozibil de distrugere.
Măsuri sociale urgente:
- Tăierea pensiilor speciale, 1.5 miliarde ron/an!
- Dotarea armatei române, cu armament nou nu fiare vechi! 2 miliarde lei noi s-a plătit la sf. 2022 pe 33 de avioane vechi de 40 de ani.
- Tăierea subvențiilor pentru partidele politice 500.000.000 ron/an.
- Reducerea numărului de parlamentari la 300, din 2024: 89 senatori si 211 deputați! 466 sunt prea mulți, 166 parlamentari în plus - 996.000.000 ron/an. În 2009 au votat la referendum peste 8.000.000 de români pentru acest lucru.Hartă: Asta e țara mea întreagă, asta am învățat la școală !" a scris Ciubuc pe Facebook.
Iată și captura foto a postării:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol