Lipscaniul acru-amărui
Bem, mâncăm, râdem, bârfim, citim sau ne relaxăm, toate în mirosul îmbietor, acru-amărui, specific pubelelor de lângă terasele din Centrul Vechi al Capitalei. Primii învinuiți sunt gunoierii, dar vina nu este a lor.
Două mașini ale gunoierilor intră în fiecare dimineață pe aleile înguste din Centrul Vechi al Bucureștiului. Muncitorii trebuie să curețe toată mizeria Lipscaniului în două ore, dar aceasta este o sarcină imposibilă. „Avem program de la 8:00 la 10:00, dar uneori ne prinde și ora 1:00”, afirmă un muncitor al firmei de salubrizare. “Nu e vina mea. Eu îmi fac treaba. E vina proprietarilor. Primăria îi obligă să își strângă scaunele și mesele ca să avem loc să intrăm cu mașina, dar tot eu ajung să le strâng. Mă întârzie cel puțin cu două ore.”, continuă acesta.
Deși sunt obligați să dețină un spațiu de depozitare al gunoiului, mulți proprietari ai localurilor de pe Lipscani preferă să lase sacii de gunoi la marginea teraselor. “Nu vor să dea 7-8 milioane pe lună, așa că-și scot gunoiul în stradă. Nu se gândesc că mașina nu intră peste tot. Unde nu ajungem noi e rău de tot.”, afirmă angajatul firmei de salubrizare.
Gunoierii trebuie să suporte zilnic replicile acide ale clienților de pe terase. Deranjați de mirosul puternic venit în primul rând de la sacii de gunoi lăsați lângă mese, și mai apoi de la mașina de salubrizare, clienții amenință cu fel de fel replici. “Unul mi-a zis că are cunoștințe la Primărie și că o să ne dea pe toți afară că e ora 12 și tot n-am plecat.”, și-a adus aminte muncitorul.
Întrebați în legătură cu spațiul de depozitare al gunoiul, proprietarii teraselor afirmă că au și că sacii de gunoi lăsați pe alee nu le aparțin. Spațiile de depozitare ale gunoiului ar trebui să fie situate în spatele teraselor, astfel încât clienții sau trecătorii să nu fie deranjați de mirosul acru al mâncării stricate sau de imaginea sosului de shaworma scurgându-se pe trotuar. Până la proba contrarie, această regulă nu este respectată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News