Data actualizării:
Data publicării:

Linie telefonică gratuită de suport psihologic-emoţional pentru persoanele afectate de COVID-19

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

De astăzi, persoanele afectate de pandemia COVID-19, personalul medical supus condiţiilor de stres sau oricine se confruntă cu presiunea cauzată de pandemie beneficiază de servicii gratuite de sprijin psihologic prin apelarea liniei telefonice cu tarif normal 021 9081.

Peste 40 de psihoterapeuţi voluntari sunt implicaţi în proiectul demarat şi coordonat de către Ministerul Sănătăţii, se arată într-un comunicat de presă.  Linia telefonică de sprijin psihologic 021 9081 funcţionează de luni până sâmbătă în intervalul 12.00 - 20.00 şi poate fi apelată cu tarif normal din toate reţelele telefonice.

Apelurile sunt preluate de peste 40 de psihoterapeuţi voluntari ai APCCR printr-o centrală virtuală, numită Cloud Voice.

"A trecut mai mult de un an de când pandemia COVID-19 a dat buzna în viaţa fiecărui român. Izolarea, pierderea oamenilor dragi, problemele economice, limitările în interacțiunile sociale au avut un efect negativ asupra sănătăţii mintale a multora dintre noi. Linia de sprijin psihologic lansată astăzi este o unealtă de suport pentru orice român afectat de pandemie. Peste 40 de psihoterapeuţi voluntari vor fi alături de oricine simte că are nevoie de sprijin emoţional. Pentru că numai împreună, om cu om, vom reuşi să trecem de această perioadă grea", a declarat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel