Liviu Brătescu, vicepreședintele Comisiei pentru Românii de pretutindeni din Senatul României, a luat cuvântul la cea de-a treia ediție a dezbaterii despre legitimarea românilor prin cultură, eveniment transmis live pe stiridiaspora.ro și dcnews.ro, unde a propus câteva campanii și idei de proiecte care ne-ar putea îmbunătăți relația cu românii din afara granițelor, în special cu tinerii.
"Cred că suntem cu toții de acord că această problemă a limbii române vorbite de comunitățile noastre din afara granițelor ar trebui să fie obiectiv strategic. Și nu spun o vorbă mare. Pentru că atunci când ne gândim la limba română ne gândim la semnul cel mai important de identitate națională, de legătură a noastră cu trecutul, de factorul coagulant al oricărei comunități - și atunci da, cred și eu că e necesară existența unor politici publice. Pentru că nu avem.
Cred că activitatea Departamentului Românilor de Pretutindeni e una importantă și e destul de vizibilă în spațiul public, mai ales în condițiile în care resursele financiare nu sunt foarte consistente.
Dacă suntem cu toții de acord că păstrarea și promovarea limbii române trebuie să fie un obiectiv național, asta trebuie reflectată într-o legislație adecvată. În ultimele două luni de zile am discutat foarte mult despre legislația electorală. E foarte important să fim preocupați de faptul că românii din afara granițelor votează. Dar aș vrea să creăm proiecte culturale! Proiecte de păstrare a identității naționale și a limbii. Voi avea discuții în perioada următoare cu dl. Liviu Jicman, directorul Institutului Cultural Român. Evident că nu putem fi indiferenți atunci când cineva din afara granițelor ne atrage atenția asupra unei disfuncționalități în cadrul unei reprezentanțe a ICR-ului. Dar cred că sunt lucruri care pot fi reglate.
Da, avem nevoie de politici publice, de identificarea unor mecanisme prin care să stimulăm... Mie mi se pare extraordinar să avem o comunitate cum este cea din Israel, preocupată de păstrarea identității naționale, să avem tineri care nu s-au născut în România dar care să dorească să vorbească limba română și noi să nu reușim să venim și mai mult în prezența celor care vor să păstreze limba română. Și pentru asta e clar, e nevoie de legislație, e nevoie de identificarea unor mecanisme financiare de sprijin.
Un program care s-a desfășurat la un moment dat la Ministerul Culturii - campania "Citește românește!". Eu cred că realizarea unei platforme online în care să încărcăm un număr important de cărți (ebook-uri și audiobook-uri) care să poată fi accesate de cei din afară cred că ar fi un proiect important la care am putea subscrie cu toții. De asemenea, mă gândesc că un program de sprijinire a editurilor din România cu autori români care să fie mai accesibile românilor din afara granițelor - cred că e, iarăși, un obiectiv în jurul căruia ne putem aduna mai mulți" sunt propunerile lui Liviu Brătescu.
Mai multe informații, aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- S-a aflat cine era unul dintre călugării pe care Gigi Becali i-a adus la stadion. Nimeni nu-l mai recunoaște
- Zodia care va avea o săptămână nemaipomenită: primiți șansele necesare și sprijin
- Cum explică Sebastian Burduja proiectul tunelului de sub București. ”Îmi pare rău, nu iau autobuzul, nu iau metroul. Nu o să par altcineva decât cine sunt”
- Hadăr a fost filat timp de 10 ani. Ce a pățit cel care a venit să-i scoată aparatura de monitorizare din prize
- Horoscop Leu 13-19 mai 2024. Daniela Simulescu: Este momentul să ieșiți în față, să schimbați atitudinea. Cereți mai mult, dar atenție, de la voi, nu de la viață
- Atenție șoferi! Modificări în legea siguranței rutiere, intrate în vigoare. Amenzi mai mari, mai multe radare
- Modificări simple la micul dejun, prânz și cină pentru a scăpa de 1000 de calorii pe zi
- Ciolacu, anunț important pentru români. Când intrăm în Schengen terestru și scăpăm de vizele pentru SUA: Sunt convins
- Cele mai bune trasee de drumeție din Europa. Locul din România inclus pe lista CNN: Timpul încă se mișcă încet aici
- Incendiu la o hală de producție din Suceava. A fost emis mesaj Ro-Alert / video