La periferia Hanga Roa, singurul oraș de pe Insula Paștelui, Muzeul Rapa Nui dispune de o colecție mică și interesantă. Aceasta include o versiune femelă rară a statuilor monolitice cunoscute drept moai și seturi de ochi moai confecționați din corali albi și rocă vulcanică.

Unelte atent lucrate se numără printre exponate, astfel că este ușor să treci cu vederea un pește de lemn așezat în spatele unei vitrine de sticlă. Are culoarea ciocolatei amărui și este de mărimea și forma unui vârf de vâslă. Ar putea părea simplu, însă acest obiect reprezintă un mare mister încă nerezolvat.

Peștele de lemn este acoperit cu rânduri de glife. Unele arată ca niște forme umane, altele ca animale și plante, în timp ce altele sunt mult mai abstracte, cum ar fi cercuri și cruci. Asta este rongorongo, singurul sistem de scriere indigen dezvoltat în Oceania înainte de secolul XX. De asemenea, rongorongo este „unul dintre ultimele mistere ale Insulei Paștelui”, potrivit spuselor lui James Grant-Peterkin, autor al cărții „A Companion to Easter Island”.

Cea mai izolată insulă locuită de pe Pământ

Cunoscut de localnici după denumirea polineziană Rapa Nui, Insula Paștelui este cea mai izolată insulă locuită de pe Pământ, situată la peste 2.000 de kilometri depărtare de cel mai populat vecin al său. Potrivit tradițiilor orale, tăblițele rongorongo au fost aduse aici de primii coloniști, care au ajuns aici între anii 800 și 1200, cel mai probabil de la Insulele Marchize sau Gambier, care fac acum parte din Polinezia Franceză.

Academicienii nu sunt de acord în privința modului în care a apărut sistemul de scriere. Unii cred că precedă contactul european, care a început odată cu navigatorul olandez Jacob Roggeveen în 1722, în timp ce alții susțin că a apărut în anii 1770, după ce civilizația Rapanui a văzut scrierea europeană pentru prima oară în timpul unei expediții spaniole pe insulă.

„Rongorongo nu a fost niciodată o scriere pentru oamenii de rând”

Se pare că sistemul de scriere rongorongo a fost folosit în principal din motive religioase și a fost înțeles doar de elita locală. „Rongorongo nu a fost niciodată o scriere pentru oamenii de rând. Doar o mână de oameni înțelepți și educați, potrivit tradiției doar bărbați, puteau interpreta textele”, a explicat Cristián Moreno Pakarati, director al Rapanui Pioneers Society. Cunoștințele despre scriere au început să dispară în secolul al XIX-lea. Pe măsură ce populația Rapanui a scăzut cu aproximativ 95%, doar o înțelegere fragmentată a limbii a mai supraviețuit. În 1877, doar 111 de locuitori Rapanui mai trăiau pe Insula Paștelui.

Totuși, cunoștințele nu au fost niciodată pierdute pe deplin. „Mai mulți Rapanui încă își mai aduceau aminte de tradiții, unele ritualuri și obiceiuri, iar câteva dintre acestea le-au împărtășit cu vizitatori în primele decenii ale secolului XX”, a spus Steven Roger Fischer, fost director al Institutului pentru Limbi și Literaturi Polineziene din Auckland, Noua Zeelandă, potrivit Atlas Obscura.

„Admirație și uimire pentru strămoșii noștri”

Unii dintre acei vizitatori au păstrat notițe și de-a lungul anilor au existat mai multe încercări de a descifra scrierea, însă a fost dificil. O problemă este lipsa datelor. Doar 26 de obiecte rongorongo au supraviețuit, iar peștele de la Muzeul Rapa Nui este o replică. Originalele au fost duse în străinătate, predominant în Europa, Statele Unite și Chile.

Fischer crede că a făcut o descoperire majoră în anii 1990 și că a dezvăluit cheia sistemului de scriere. Acesta mai spune că majoritatea exemplelor de rongorongo par să fie cosmogonii, povești despre originea Universului și lumii naturale. Totuși, încă suntem departe de a putea citi pasaje lungi din rongorongo.

Fără îndoiala, scrierile continuă să genereze mândrie pe insulă, dar și curiozitate. „Este o sursă de admirație și uimire pentru strămoșii noștri. Însă, pe de altă parte, este un adevărat mister”, a spus Cristián Moreno Pakarati, director al Rapanui Pioneers Society, notează Descoperă.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News