Lili Ruse: Asta îmi place la Iohannis - discret în viața privată, mut în viața publică
Jurnalista România TV, Lili Ruse, comentează ironic faptul că președintele Klaus Iohannis, deși s-a întâlnit, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu premierul Victor Ponta, iar potrivit unor surse și cu vicepremierul Gabriel Oprea, nu a oferit detalii privind rezultatul discuțiilor.
"Klaus Iohannis s-a întors, la fel de discret cum a plecat. S-a întâlnit cu Ponta să discute instituțional prioritățile legislative, care țin însă de Parlament. Cu Oprea nu știm de ce s-a văzut. Dacă a vorbit cu Ponta și despre demisie și dosar, iar nu știm. Dacă s-au înțeles pe Codul Fiscal - enigmă. E de acord cu creșterea salariilor medicilor, așa cum a fost cu ordonanța care i-a triplat indemnizația - beznă. Asta îmi place la Iohannis - discret în viața privată, mut în viața publică", a scris, în urmă cu puțin timp, pe pagina sa de Facebook, jurnalista Lili Ruse.
Klaus Iohannis, întâlnire cu Victor Ponta. Ce au discutat
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit miercuri cu premierul Victor Ponta, la Palatul Cotroceni, a anunțat Administrația Prezidențială. "Pe agenda discuțiilor s-au aflat prioritățile legislative din această toamnă, fiind abordată, în cadrul acestei consultări instituționale, inclusiv tema Codului Fiscal" se precizează în comunicatul postat pe site-ul instituției.
Potrivit unor surse, la Cotroceni a mers și vicepremierul Gabriel Oprea, pentru discuții cu președintele Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News