Data publicării:
Ligia Deca, noul ministru al Educației: Prioritatea noastră este să păstrăm toate școlile deschise
Ligia Deca a făcut primele declarații de la învestirea în funcția de ministru al Educației, anunțând schimbări majore.
"Am avut deja, săptămâna aceasta, consultări cu reprezentanţii elevilor. Cu toţii îşi doresc mai multă flexibilitatea, dar şi mai multă implicare în propriul parcurs de învăţare. Tocmai de aceea, luăm în calcul că ceea ce acum numim curriculum la decizia şcolii să devină curriculum la decizia elevilor din oferta şcolii. Acesta se va constitui atât din anchete de discipline opţionale ofertate la nivel naţional, regional şi local, cât şi din astfel de discipline opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ. Analizăm şi ideea de a utiliza mijloacele digitale, acolo unde este posibil, pentru a nu pierde ceea ce am câştigat în timpul pandemiei, creând discipline opţionale cu o componentă de predare şi învăţare online.
O a doua prioritate a mandatului meu este îndeplinirea țintelor şi jaloanelor din PNRR. După cum ştiţi, în baza viziunii strategice România Educată s-a negociat capitolul care vizează educația din PNRR. Un prim jalon a fost deja îndeplinit, cel privind organizarea rutei duale complete şi a noilor calificări rezultate. S-au adoptat diferite acte normative, patru metodologii prin ordin de ministru, există o ordonanță de urgenţă - 128 din anul acesta - în vederea dezvoltării învăţământului dual şi avem responsabilitatea de a finaliza cu bine drumul început. Practic, în PNRR vorbim despre investiţii - 18 la număr - în cuantum de 3,6 miliarde de euro pentru dezvoltarea reţelei de şcoli verzi şi achiziţionarea de microbuze verzi.
"Acest lucru nu s-a mai întâmplat în ultimele decenii"
Vorbim despre aproape jumătate de miliard de euro pentru reabilitare şi eficientizare energetică., vorbim despre construcţia a minimum 50 de de şcoli verzi, deci nou construite, eficiente energetic şi cu o orientare curiculară sustenabilă. De asemenea, vorbim despre 3200 de microbuze şcolare pentru a transporta elevii din zonele izolate, vorbim despre asigurarea dotărilor din sălile de clasă, precum şi dotările laboratoarelor, atelierelor şcolare din sistemul preuniversitar printr-o investiţie de 600 de milioane de euro care presupune dotarea a minimum 75.000 de săli de clasă cu mobilier şcolar şi minimum 10.000 de laboratoare, ateliere sau cabinete şcolare.
Acest lucru nu s-a mai întâmplat în ultimele decenii şi considerăm că poate garanta calitatea educaţiei. De asemenea, vorbim despre dotarea laboratoarelor de informatică, ceea ce vă spuneam şi mai devreme, vizavi de a nu pierde lecţiile digitale ale pandemiei", a spus Ligia Deca.
"Prioritatea noastră este să păstrăm toate școlile deschise"
"Altă prioritate: Dezvoltarea predictibilității. Ne dorim ca lipsa de incertitudine să dispară. Știm că e dorit un timp de tranziție rezonabil pentru legile educației. Voi păstra măsurile introduse anul acesta, precum organizarea modulară a anului școlar, le vom evalua după un an. Școlile să rămână deschise indiferent de evoluția crizei energetice. Există discuții guvernamentale privind sprijinul acordat școlilor
Vom discuta cu specialiști care să ne dea punct de vedere avizat și care să vină cu o formulă care să răspundă preocupărilor avizate – pentru evaluări (între gimnaziu liceu, bacalaureat) vom consulta facultățile de științe ale educației, pentru zona integrității vom discuta cu specialiști în integritate, drept constituțional
Prioritatea noastră este să păstrăm toate școlile deschise indiferent de ceea ce se întâmplă pe piața energetică. Unitățile de învățământ beneficiază de prețuri plafonate. Orice creștere de facturi nu poate surveni decât din creșteri de consum, nu din creșteri tarifare. Cu toate acestea, am solicitat condiții normale de funcționale. Din analizele noastre nu există motive de îngrijorare – dacă apar, individual, să ne fie aduse la cunoștință.
Ne dorim să crească numărul de materii la alegerea elevului din oferta școlii, rute complete, trecerea la o aplicabilitate a teoriilor și conceptelor în zona de zi cu zi. Pentru admiterea la liceu ne dorim o soluție care să dea liceelor și o autonomie în a selecta în funcție de profil, dar să țină cont de nevoile de echitate. De aceea am spus că vom regândi în consultare cu specialiștii.
Vom reanaliza tot ce înseamnă constructul nou de Bacalaureat și vom vedea în ce măsură ideile inițiale pot fi susținute – reforma curiculară la nivel de liceu Vom anunța soluțiile atunci când vor fi agreate și gata să fie puse pe masa guvernului", a mai transmis Deca.
"O adevărată reformă a sistemului educaţional din România ar trebui să înceapă cu un lucru esenţial - bucuria elevului şi a studentului de a merge la şcoală. Ne dorim să urmărim interesele elevilor motivându-i şi oferindu-le un mediu stimulativ care să îi ajute să să îşi îndeplinească potenţialul şi care să încurajeze performanţa. Am avut deja săptămâna asta consultări cu reprezentanţii elevilor. Cu toţii îşi doresc mai multă flexibilitate, dar şi mai multă implicare în propriul parcurs de învăţare. Tocmai de aceea luăm în calcul ceea ce acum numim curriculum la decizia şcolii să devină curriculum la decizia elevilor din oferta şcolii", a mai spus ministrul Educației.
"Analizăm şi ideea de a utiliza mijloacele digitale acolo unde este posibil pentru a nu pierde cee ce am câştigat în timpul pandemiei, creând discipline opţionale cu o componentă de predare şi de învăţare online", a explicat Ligia Deca.
9.000 de amendamente pentru pachetul de proiecte legislative
Ligia Deca a afirmat că în urma procesului de consultare pe marginea acestui pachet de proiecte legislative au fost depuse peste 9.000 de amendamente.
"A existat un proces de dezbatere publică care s-a încheiat. În acest proces am primit peste 9.000 de amendamente pe care le citim, le analizăm şi le acordăm importanţa cuvenită. Încercăm să finalizăm în termenul stabilit şi pentru aceasta am început discuţii cu specialişti în zonele care mai sunt încă în lucru şi care au suscitat interes public. Evaluările, măsurile legate de integritate, secţiunile care vizează echitatea în sistemul educaţional sau internaţionalizarea. Vom armoniza actele normative cu recomandările care susţin calitatea, echitatea, integritatea şi aş sublinia predictibilitatea în sistemul românesc de educaţie", a declarat ministrul, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News