Data publicării:
Ligia Deca cere bani pentru aplicarea măsurilor din Legile Educației
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, luni, că va cere la rectificarea bugetară toate fondurile necesare pentru creşterea salariilor din sistem, aşa cum s-a agreat după grevă, precum şi pentru punerea în aplicare a prevederilor Legilor Educaţiei care au termen luna septembrie.
„Vom cere (la rectificarea bugetară) toate fondurile necesare pentru creşterea salariilor, aşa cum a fost ea agreată după perioada grevei, prin ordonanţă de urgenţă. De asemenea, vom cere toate sumele ce decurg din măsurile din Legile Educaţiei care vor intra în aplicare din luna septembrie, în aşa fel încât tot ceea ce înseamnă funcţionarea sistemului de învăţământ să se desfăşoare în bune”, a explicat Deca, după şedinţa conducerii PNL, întrebată pe această temă.
Ea a menţionat că a avut repetate discuţii la Ministerul Finanţelor şi va face toate demersurile necesare.
"M-am angajat şi mă angajez în continuare să lupt atât pentru o finanţare corespunzătoare, cât şi pentru salarii decente şi motivante pentru cadrele didactice", a adăugat Ligia Deca.
Potrivit acesteia, încă se fac calcule privind fondurile necesare pentru aplicarea acestor măsuri.
„Urmează să avem o adresă oficială către Ministerul Finanţelor, facem încă o serie de calcule, există zone unde, de exemplu, nu au existat estimări centralizate, dacă ne referim, de exemplu, la decontarea navetei cadrelor didactice care acum se regăseşte în bugetul Ministerului Educaţiei, până acum era la autorităţile publice locale. Avem un termen până la finele acestei săptămâni să avem o adresă oficială către Ministerul Finanţelor”, a precizat ministrul Educaţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News