Liga I - rezultatele etapei a cincea din play-off/play-out şi clasamentul. Titlul se joacă
Meciurile din etapa a cincea a fazelor play-off şi play-out ale Ligii I de fotbal au loc de vineri până luni. FCSB a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, în deplasare, într-un meci din etapa a cincea a fazei play-off a Ligii I de fotbal şi a relansat lupta pentru titlu. Unicul gol al partidei a fost înscris de Octavian Popescu (74), cu un şut de la circa 25 de metri, deviat de fundaşul Daniel Graovac.
CFR mai are acum doar două puncte avans faţă de FCSB în clasament. Victoria roş-albaştrilor a fost facilitată şi de faptul echipa campioană a jucat mai bine de o repriză în zece oameni, fundaşul croat Mateo Susic fiind eliminat în min. 43 pentru un fault dur la Darius Olaru, care nu a mai putut continua jocul. FCSB a avut mai multe ocazii de gol, printre care şi o bară, în min. 49, prin Iulian Cristea, iar apoi Malcom Edjouma a reluat în braţele portarului Cristian Bălgrădean. CFR a tras primul său şut pe poartă în min. 90+3, când putea egala prin Daniel Birligea. CFR era singura echipă neînvinsă pe teren propriu în acest campionat.
Cele două echipe s-au mai întâlnit de 65 de ori în principala competiţie internă, potrivit LPF, de 18 ori s-au impus clujenii, de 23 de ori au câştigat roş-albaştrii, iar alte 24 de meciuri s-au terminat la egalitate.
Rezultate: Play-off
Sâmbătă 16 aprilie
FC Voluntari - FC Argeş 0-1 (0-0), Stadion Anghel Iordănescu - Voluntari Au marcat: Martin Rainov (80). Arbitru: Marian Barbu (Făgăraş); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti) Observatori: Andrei Ioniţă (Bucureşti) - CCA, Ion Craiu (Bucureşti) - LPF
FC Farul Constanţa - Universitatea Craiova 0-3 (0-3), Academia Hagi - Stadion Central - Ovidiu Au marcat: Jovan Markovic (15, 45+2), Ştefan Baiaram (37). Cartonaş roşu: Adrian Petre (Farul, 90). Arbitru: Cătălin Popa (Piteşti); arbitri asistenţi: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Vladimir Urzică (Piatra Neamţ); arbitru de rezervă: Florin Andrei (Târgu Mureş) Observatori: Alexandru Deaconu (Bucureşti) - CCA, Marcel Vasile (Bucureşti) - LPF
Duminică 17 aprilie
FC CFR 1907 Cluj - FCSB 0-1 (0-0), Stadion Dr. Constantin Rădulescu - Cluj-Napoca A marcat: Octavian Popescu (74). Cartonaş roşu: Mateo Susic (CFR, 43). Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Daniel Mitruţi (Craiova); arbitru de rezervă: Sebastian Colţescu (Bucureşti) Observatori: Costin Ioan Toma (Piatra Neamţ) - CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) - LPF
Play-out Vineri 15 aprilie
AFC Chindia Târgovişte - AFC Botoşani 1-2 (1-1), Stadion Ilie Oană - Ploieşti Au marcat: Nasser Chamed (41), respectiv Mihai Roman II (43), Enriko Papa (66). Arbitru: Sorin Costreie (Buftea); arbitri asistenţi: Mihai Marius Marica (Bistriţa), Ferencz Tunyogi (Zalău); arbitru de rezervă: Ionuţ Coza (Cernica) Observatori: Vasile Bratu (Slobozia) - CCA, Paul Mincu (Bucureşti) - LPF
Vezi și: Gigi Becali a comis-o din nou. Ucrainenii de la Dinamo Kiev s-au supărat pe el, după declarațiile despre țara lor. Au anulat amicalul
CS Mioveni - FC Dinamo Bucureşti 2-0 (0-0), Stadion Orăşenesc - Mioveni Au marcat: Andrei Panait (72), Moussa Sanoh (84). Cartonaş roşu: Christian Irobiso (Dinamo, 79). Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Ciprian Florin Danşa (Satu Mare); arbitru de rezervă: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova) Observatori: Marian Salomir (Cluj-Napoca) - CCA, Ion Ion (Bucureşti) - LPF
Sâmbătă 16 aprilie
ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - AFC UTA Arad 1-0 (0-0), Arena Sepsi OSK - Sfântu Gheorghe A marcat: Mihai Bălaşa (90+3). Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Florian Alexandru Vişan (Galaţi); arbitru de rezervă: Bogdan Dumitrache (Bucureşti) Observatori: Cristian Nica (Ploieşti) - CCA, Paul Cazan (Bucureşti) - LPF
Duminică 17 aprilie
FC U Craiova 1948 - FC Academica Clinceni 4-0 (2-0), Stadion Ion Oblemenco - Craiova Au marcat: William Baeten (9), Juan Bauza (36), Benjamin van Durmen (86), Terell Ondaan (88). Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei); arbitru asistenţi: Florin Păunescu (Râmnicu Vâlcea), Mihăiţă Necula (Bucureşti); arbitru de rezervă: Andrei Moroiţă (Ploieşti) Observatori: Liviu Ciubotariu (Galaţi) - CCA, Viorel Ilinca (Piteşti) - LPF
Luni 18 aprilie
FC Rapid Bucureşti - CS Gaz Metan Mediaş (Stadion Rapid-Giuleşti - Bucureşti, 20:30)
Clasamentul final al sezonului regular: loc echipa M V E Î GM-GP P
1 CFR Cluj 30 24 4 2 48-16 76
2 FCSB 30 18 8 4 54-28 62
3 Universitatea Craiova 30 16 6 8 55-29 54
4 FC Argeş 30 14 6 10 28-22 48
5 Farul 30 14 6 10 42-21 48
6 FC Voluntari 30 13 8 9 31-27 47
....................................................................................................................
7 FC Botoşani 30 11 13 6 33-28 46
8 UTA 30 9 13 8 24-20 40
9 Rapid 30 9 13 8 34-31 40
10 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 30 9 12 9 33-29 39
11 Chindia Târgovişte 30 8 11 11 23-23 35
12 FC U Craiova 1948 30 8 9 13 31-35 33
13 CS Mioveni 30 6 11 13 19-36 29
14 Dinamo 30 4 5 21 24-66 17
15 Academica Clinceni 30 3 5 22 21-64 14
16 Gaz Metan Mediaş 30 6 6 17 21-46 2
Notă: Gaz Metan Mediaş a fost penalizată cu 22 de puncte de Comisia de Disciplină a FRF.
Clasament play-off loc echipa M V E Î GM-GP P
1 CFR Cluj 5 2 1 2 7-5 45
2 FCSB 5 4 0 1 10-4 43
3 Universitatea Craiova 5 4 0 1 12-5 39
4 FC Voluntari 5 2 0 3 5-9 30
5 Farul 5 1 1 3 2-6 28
6 FC Argeş 5 1 0 4 3-10 27
Clasament play-out loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 5 4 1 0 11-1 33
2 Rapid 4 4 0 0 9-1 32
3 FC Botoşani 5 3 0 2 8-5 32
4 FC U Craiova 1948 5 3 2 0 9-2 28
5 UTA 5 2 0 3 7-4 26
6 CS Mioveni 5 3 1 1 7-5 25
7 Chindia Târgovişte 5 1 1 3 4-5 22
8 Dinamo 5 1 1 3 4-7 13
9 Academica Clinceni 5 0 0 5 0-17 1
10 Gaz Metan Mediaş 4 0 0 4 1-13 -25
Notă: Gaz Metan Mediaş a fost penalizată cu 26 de puncte de Comisia de Disciplină a FRF. Academica a fost penalizată cu 6 puncte de Comisia de Disciplină a FRF. FC Voluntari, Sepsi OSK, Chindia, CS Mioveni şi Dinamo au beneficiat de rotunjire. Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte (Agerpres)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News