Data publicării:
Lidia Vadim și povara numelui său: Îmi luam rigle pe palmă pentru că eram fiica lui Vadim
Lidia Vadim, fiica cea mare a lui Vadim Tudor, a fost invitată la emisiunea „În oglindă" de la Kanal D, moderată de Mihai Ghiță, unde a vorbit despre suferințele pe care le-a îndurat din cauza numelui pe care îl poartă.
Lidia Vadim a povestit cum unii profesori se purtau diferit cu ea doar pentru că era fiica lui Vadim Tudor.
„Am fost în atenția presei de multe ori și am resimțit asta, plus numele. La școală, mai ales pentru cei care nu îl plăceau pe tata, nu era la fel un copil Popescu, cu un copil Vadim. Adică am avut și de suferit, mult.
Impactul negativ venea mai ales din partea profesorilor, n-au fost multe cazuri. Au fost în școală generală, de exemplu. Eu am auzit: „Ești fiica lui Vadim, la mine nu treci clasa.” Țin minte și acum că am primit la fizică 100 de probleme de făcut, de pe o zi pe alta, pentru că eram fiica lui Vadim. Ce pot să zic?
În clasa a doua îmi luăm rigle pe palmă tot pentru că eram fiica lui Vadim. Știu că a venit tata cu mine la școală și eu nu mai voiam să intru la ora de religie. Când a auzit că fiica lui e bătută la palme a venit cu mine. După aceea, acea profesoară nu a mai fost în școală. S-a mai implicat tata și în liceu, se uita pe programa noastră școală și vedea ce învățau la română, la istorie, copiii de clasa a IX-a, a X-a.
„Cum pe posibil să învețe așa ceva?” și vorbea la minister: „Scoateți asta din programă”. Din punctul ăsta de vedere era foarte bine într-adevăr. Eu, fără să vreau, prin numele pe care l-am purtat, am făcut un bine, poate, dar unii nu au văzut așa. Sunt mulți oameni care au încercat să se răzbune pe noi pentru niște antipatii care erau gratuite, cred eu. Niciunul nu interacționase cu tata sau nu nu avusese de-a face cu el.”, a spus Lidia Vadim.
„Pentru un copil mic, de școală, faptul că avea șofer, gardă de corp, nu a fost prea mult?”, a întrebat Mihai Ghiță.
„Inițial nu, pentru că nu ne dădeam seama. Nu știam că poate fi și altfel sau cum se descurcă copiii care vin singuri la școală. Noi nu știam. Noi aveam școala aproape, treceam strada și mergeam cu bodyguard după noi. Ne simțeam protejate și tata ne explica: „E bine pentru că eu am mulți oameni care nu mă plac și mi-e frică că o să vi se întâmple ceva rău.”
Am aflat odată că a primit și amenințări în legătură cu noi. Înțelegeam asta și am acceptat. În adolescență a fost mai greu că atunci iți doreai să mai ieși cu prietenii sau poate că îți doreai pur și simplu să fii singură. Am înțeles că ce a făcut a fost pentru binele nostru.
Când a murit tata, eu aveam 25 de ani și mi-am dat seama că eu nu știu să mă descurc singură. Habar n-avem ce să fac eu în viață și cum să fac să mă descurc singură, cum să mă întrețin, cum să fac față problemelor. Tata întotdeauna a stat în fața noastră ca un paravan, de noi nu s-a lovit nimic. Și nu știam să fac chestia asta. N-am mai avut nici bodyguard, nici șofer.
A nu se înțelege că am fost vreodată fițoase. Nu! Pur și simplu asta a fost viața pe care am trăit-o și așa a înțeles tata să ne protejeze și bine a făcut, chiar dacă ne-am maturizat forțat la moartea lui.”, a spus Lidia Vadim la emisiunea „În oglindă" de la Kanal D.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News