
'Ultimii ani au arătat că un parteneriat strâns este important, dar că nimeni nu doreşte ca Turcia să devină membră cu drepturi depline a UE, nici Turcia, nici Uniunea Europeană', a declarat Manfred Weber într-un interviu apărut luni în publicaţii aparţinând Funke Media Group.
'Trebuie să renunţăm la acest proces pentru că mai mult blochează relaţii mai bune decât le sprijină', a apreciat liderul PPE în acest interviu, consultat în avans de DPA.
Aşteptările după victoria electorală a lui Erdogan sunt clare, a afirmat Weber. 'În special, în ceea ce priveşte obiectivul instaurării păcii între Ucraina şi Rusia, politica privind migraţia, modernizarea economică şi problema Ciprului, noi avem nevoie de cooperare.
Erdogan ar trebui să fie imediat de acord cu aderarea Suediei la NATO', a adăugat el. Ciprul este divizat din 1974 ca urmare a unei lovituri de stat în Grecia şi unei intervenţii militare a Turciei. Numeroasele tentative de mediere din partea ONU pentru a depăşi divizarea au eşuat. Ciprul este membru al UE din 2004, dar legislaţia şi reglementările UE se aplică numai în sudul Ciprului grec.
Turcia a respins prin veto candidatura Suediei pentru aderare la NATO, motivând lipsă de angajament a Stockholmului în combaterea 'organizaţiilor teroriste', prin care Ankara se referă în principal la Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), notează DPA.
Vezi și - Alegeri Turcia: UE, NATO, SUA, Marea Britanie îl felicită pe Erdogan
Preşedinţii instituţiilor europene şi secretarul general al NATO l-au felicitat duminică seară pe preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, pentru realegerea sa, exprimându-şi dorinţa de a continua relaţiile dintre organizaţiile lor şi Turcia, notează AFP.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în postări pe Twitter, şi-au exprimat 'bucuria' de a 'continua dezvoltarea relaţiilor dintre UE şi Turcia'. La rândul său, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, aşteaptă cu nerăbdare să pregătească summitul Alianţei din iulie de la Vilnius. Turcia şi Ungaria nu au ratificat aderarea Suediei şi blochează integrarea ţării nordice în Alianţă.
Subiectul va fi pe ordinea de zi a summitului. UE întreţine relaţii dificile cu Turcia, dar această ţară rămâne un partener inconturnabil al celor douăzeci şi şapte, în special în ceea ce priveşte migraţia. Turcia este oficial candidată la UE, dar negocierile de aderare începute în 2005 sunt la punct mort de câţiva ani. Vezi știrea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cu cât cresc pensiile. Cine va primi mai mulți bani pe noua formulă de calcul
- Soluția disperată la care recurge Orianda, soția lui Călin Donca, pentru a-și putea crește cei cinci copii / video
- Cât a ajuns să fie prețul cerut pentru o garsonieră în Buzău. Clujul rămâne în urmă în acest ritm
- Zodia sfătuită să ia decizii pe plan profesional în această săptămână. Daniela Simulescu: Luați inițiativă și se vor întâmpla lucruri / video
- Topul țărilor unde sunt plecați românii. Ce spun datele recensământului privind mobilitatea populației
- BANCUL ZILEI: Surpriza unui pescar...
- Răspunsul unui parlamentar USR pentru un român care i-a zis: „Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine. Aveam fabrici și uzine. Acum nu mai avem nimic”
- Festivalul de bun must şi pastramă după gust își deschide porțile joi, 5 octombrie, în Capitală
- Magistrații ar putea băga statul în faliment. Chirieac, către Zetea: Convocați referendum!
- Un autobuz a căzut de pe un pod aproape de Veneţia. Un pompier italian spune că "sunt prea mulţi morţi" - Galerie foto