Data actualizării:
Data publicării:

Liderul mondial din Formula 1, JEFUIT în plină stradă. Pagubă de peste 300.000 dolari

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Facebook Charles Leclerc
Facebook Charles Leclerc

Charles Leclerc, liderul clasamentului mondial din Formula 1, a fost jefuit în plină stradă. 

Totul s-ar fi întâmplat în oraşul Viareggio, din Italia. LeClerc era împreună cu mai mulţi prieteni şi unul dintre antrenorii săi, Andrea Ferrari, pe stradă. Un fan l-ar fi oprit pentru a face poze şi a da autografe, dar în aglomeraţie, un hoţ a reuşit să îi fure ceasul de 320.000 dolari de la mână. 

Producătorul elveţian de ceasuri Richard Mille este unul dintre sponsorii vechi ai lui LeClerc, iar de anul trecut compania este şi partener Ferrari. LeClerc nu este primul şofer Formula 1 care a fost jefuit. Anul trecut, Lando Norris a fost deposedat de un prototip Richard Mille după finala EURO 2020 de pe stadionul Wembley, scrie motorsport.com.

Charles Leclerc (Ferrari), triumfător în Marele Premiu al Australiei

Plecat din pole position, Leclerc, învingător şi în Bahrain, a dominat cursa de la cap la coadă şi a trecut primul linia de sosire, cu un avans de peste 20 secunde faţă de mexicanul Sergio Perez (Red Bull) respectiv peste 25 secunde faţă de britanicul George Russell (Meercedes), care au completat podiumul cursei australiene.

Lewis Hamilton, septuplu campion mondial, s-a clasat al patrulea, la peste 28 secunde, în timp ce campionul mondial Max Verstappen (Red Bull) a abandonat din cauza unei probleme mecanice în turul 39.

Al doilea pilot al lui Ferrari, spaniolul Carlos Sainz Jr, a abandonat după ce a pierdut controlul monopostului în al doilea tur şi a ieşit în decor.

Leclerc conduce în clasamentul piloților

În clasamentul piloţilor, Leclerc este lider cu 71 puncte, urmat de George Russell 37, Carlos Sainz Jr. 33, Sergio Perez 30, Lewis Hamilton 28, Max Verstappen 25, etc.

La constructori, Ferrari conduce cu 104 puncte, urmată de Mercedes 65, Red Bull 55, McLaren 24, Alpine 22, Alfa Romeo 13, Haas 12, AlphaTauri 10, Williams 1, Aston Martin 0 puncte.

Clasamentul Marelui Premiu al Australiei:

1. Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) - 1 h 27:46.548

2. Sergio Perez (Mexic/Red Bull-Honda) la 20.524

3. George Russell (Marea Britanie/Mercedes) la 25.593

4. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) la 28.543

5. Lando Norris (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) la 53.303

6. Daniel Ricciardo (Australia/McLaren-Mercedes) la 53.737

7. Esteban Ocon (Franţa/Alpine-Renault) la 1:01.683

8. Valtteri Bottas (Finlanda/Alfa Romeo Racing-Ferrari) la 1:08.439

9. Pierre Gasly (Franţa/AlphaTauri-Honda) la 1:16.221

10. Alexander Albon (Thailanda/Williams-Mercedes) la 1:19.382 .... 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel