Liderul Hell's Angels, prins de poliție. A comandat două asasinate și era dat în urmărire internațională
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Photo by form PxHere
Photo by form PxHere
Marius Lazăr, liderul motocicliștlor români ai filialei Hell's Angels, care a comandat două asasiate, a fost prins de poliție.  

Marius Lazăr a fost încarcerat într-un centru de reținere și arestare preventivă al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Lazăr voia să cumpere droguri de mare risc pe care să le vândă în SUA și România. Românul voia să vândă mașini blindate, arme AK-47, grenade M26, pistoale și veste antiglonț produse în Serbia.

"În cursul acestei zile, 28 decembrie 2022, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Investigații Criminale, în urma activităților de investigare, au depistat un bărbat, de 49 de ani, urmărit internațional. Pe numele acestuia, Curtea de Apel București a emis la data de 15 decembrie 2022 un mandat de arestare preventivă, în vederea extrădării către autoritățile din Statele Unite ale Americii, fiind cercetat pentru infracțiuni de criminalitate organizată, trafic internațional de droguri de mare risc și spălare de bani. Cel în cauză a fost încarcerat într-un centru de reținere și arestare preventivă al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București", a transmis Poliția Capitalei.

În 2020, el a fost acuzat că face parte dintr-o grupare internațională de traficanți de droguri și că ar fi negociat uciderea a doi rivali. El a fost arestat alături de trei complici când urma să achite cocaina comandată cu 50.000 de euro și două imobile. În momentul capturării, suspectul avea banii și actele de proprietate asupra sa.

O anchetă internațională la care au participat și ofițeri români din cadrul DIICOT a dus la capturarea traficanților coordonați dintr-o închisoare din Noua Zeelandă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel