Data publicării:
Liderul clanului Caranilor, lăsat de judecători să plece în vacanță în Grecia. Avocatul Bărbuceanu: Nu am mai întâlnit așa ceva
Justiția a oferit, recent, noi cazuri incredibile. Dar cum s-a ajuns ca inculpați periculoși, aflați sub control judiciar, să poată pleca în vacanță, în Grecia, de exemplu, pentru câteva zile?
Liderul clanului Caranilor a primit învoire de la un judecător să își aniverseze ziua de naștere în Grecia
O situație halucinantă a ieșit la iveală, miercuri, când, în spațiul public au apărut informațiile că Emil Răducan, liderul clanului Caranilor, a primit o permisiune de la un judecător, pentru a-și aniversa ziua de naștere, însă și pentru a celebra absolvirea facultății de către fiica sa, tocmai în Grecia. Totuși, Grecia este cunoscută ca fiind o patrie a fugarilor.
L-am contactat pe avocatul Bogdan Bărbuceanu pentru a ne explica, despre cum s-a ajuns la aceste situații incredibile, în care condamnații să aibă parte de astfel de permisii, de exemplu, să plece în Grecia, deși e sub măsura controlului judiciar.
Cum ar trebui să fie aceste permisii pentru inculpați
"Putem discuta, dacă, într-adevăr, motivarea este în sensul acesta, că a fost lăsat să își serbeze ziua de naștere în Grecia, de o soluție care este, cel puțin, netemeinică. Nelegală nu putem să spunem că este, pentru că instanța poate să ridice unele obligații sau interdicții, dispuse în cadrul controlului judiciar. Adică aceste permisii trebuie să fie temeinic motivate, adică pe caz de boală, pentru a participa la înmormântarea unei rude apropiate, adică situații extreme. Practica nu cunoaște situații în care se ridică controlul judiciar pentru a participa la o petrecere, o aniversare. Nu am mai întâlnit așa ceva și vă spun că ea nu există.
Cazul s-a mediatizat. Știm că procurorii DIICOT au contestat decizia tribunalului, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti, care a fixat termen pe data de 8 august 2024. Mâine, cu siguranță, Curtea de Apel se va apleca mai mult asupra acestei decizii. Având în vedere și mediatizarea, probabil, că se va admite contestația procurorilor DIICOT și se va respinge cererea inculpatului", a spus Bogdan Bărbuceanu.
Unde e absurditatea
"Însă, soluția este legală, pentru că orice inculpat poate să ceară ridicarea acestor interdicții, chiar și în control judiciar, dar înțeleg că motivarea este absurdă. Spune că nu prezintă niciun fel de pericol. Câtă vreme subzistă această măsură a controlului judiciar, ca măsură preventivă, înseamnă că există un pericol, pentru buna desfășurare a procesului penal sau pentru ca inculpatul să se sustragă sau să săvârșească alte infracțiuni.
Dacă există un pericol, atunci menții măsura. Nu poți să spui că avem măsura, dar nu e niciun pericol din cele enumerate, adică buna desfășurare a procesului penal, sustragerea și săvârșirea altor infracțiuni. Prin urmare, de ce îl mai ții în control judiciar, dacă tu, ca instanță, spui că nu este niciun fel de pericol? Este o absurditate acest lucru!", a declarat avocatul Bogdan Bărbuceanu, pentru DC News.
Emil Răducan este judecat împreună cu alți 45 de complici, fiind acuzați de listă lungă de infracțiuni periculoase. Gruparea a fost destructurată de anchetatori în noiembrie 2023, când devenise una dintre cele mai influente din zona București - Ilfov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News