Data publicării:

Liderii Coreei de Sud şi Japoniei au subliniat importanţa dialogului în rezolvarea dezacordurilor

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, şi prim-ministrul japonez, Shinzo Abe, au avut luni o scurtă întâlnire şi au subliniat importanţa rezolvării 'pe calea dialogului' a actualelor dezacorduri din relaţiile bilaterale, transmite EFE, care citează administraţia prezidenţială de la Seul.

Conversaţia, prima avută de cei doi lideri de la înrăutăţirea relaţiilor dintre cele două state, a durat 11 minute şi s-a desfăşurat în marja summitului ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Sud-Estul Asiei) de la Bangkok. 'Ambii lideri au subliniat importanţa relaţiilor dintre Republica Coreea (numele oficial al ţării) şi Japonia şi principiul că dezacordurile dintre cele două state trebuie soluţionate pe calea dialogului', precizează comunicatul sud-coreean, care arată că discuţia s-a derulat într-o 'atmosferă prietenească şi sinceră'. Moon şi-a exprimat dorinţa ca acest dialog să poată fi realizat prin canale diplomatice şi a spus că ar putea fi luată în considerare o reuniune 'la înalt nivel dacă este necesar', în timp ce Abe a relevat intenţia sa de a găsi o soluţie la actualul climat de dezacord.

Actualele neînţelegeri din relaţiile bilaterale, care traversează unul din cele mai proaste momente din ultimele decenii, au început la finalul lui 2018, după ce Curtea Supremă sud-coreeană a deschis calea pentru ca firmele nipone care au supus la muncă forţată cetăţeni coreeni pe timpul colonizării de către Japonia să acorde compensaţii financiare. În iulie, Tokyo a impus restricţii la exportul în ţara vecină de materii prime pentru fabricarea de ecrane şi cipuri de memorie, pilon de bază al exporturilor Seulului, iar în august a retras Coreea de Sud de pe lista partenerilor comerciali preferaţi.

Seulul a răspuns retrăgând în septembrie Japonia din rândul partenerilor preferaţi şi declarând că va anula un tratat de cooperare militară, în timp ce susţine că vede măsurile japoneze ca represalii la verdictul Curţii Supreme. În acest sens, Tokyo se apără arătând că compensaţiile au fost acoperite prin tratatul din 1965 de normalizare a legăturilor, care a prevăzut 300 de milioane de dolari pentru victimele colonizării. Cu toate acestea, dictatura militară a lui Park Chung-hee nu a canalizat respectivele fonduri către toate aceste victime, fapt pentru care mii de persoane afectate au denunţat la rândul lor guvernul sud-coreean, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel