Lider PNL: Nu cred că ne vom împiedica de alegerea uninominală a preşedintelui CJ
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Liderul PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean prin vot uninominal nu reprezintă o piedică, în perspectiva alegerilor locale de anul viitor.

'Pe uninominal sau pe vot pe listă, oamenii, dacă doresc să acorde girul unui partid politic sau reprezentantului unui partid politic, o fac. Adică, dacă este X personaj politic locul 1 pe lista PSD, nu ştie toată lumea că este, de fapt, un vot dat acelui personaj? Nu cred că ne vom împiedica de acest lucru. Favorabilitatea faţă de PSD este una extrem de scăzută şi eu cred că în scădere', a afirmat Turc.

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud s-a arătat deschis la încheierea unor alianţe electorale, în vederea câştigării scrutinelor viitoare. 'Vom încerca să facem alianţe peste tot unde va exista deschidere. Alianţa presupune o înţelegere între mai multe formaţiuni. Noi suntem absolut deschişi din acest punct de vedere', a spus Turc. El a adăugat că este optimist, după rezultatul obţinut de PNL Bistriţa-Năsăud la alegerile europarlamentare, că atât Primăria municipiului Bistriţa, cât şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, pot fi câştigate de către candidaţii liberali.

'Primăria Bistriţa va fi câştigată de către un candidat al PNL, este un angajament pe care mi l-am luat atunci când am candidat la alegerile interne. Vom da tot ce putem pentru a câştiga şi preşedinţia Consiliului Judeţean. Faptul că se poate este indubitabil, după rezultatul de la alegerile europarlamentare. Votul de la europarlamentare a fost un vot politic, care arată o favorabilitate a PNL mult mai mare, în raport cu PSD', a declarat liderul judeţean al liberalilor. La alegerile europarlamentare din 26 mai, PNL a obţinut, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, 38,28% dintre voturi, fiind urmat de PSD, cu 23,69%. În prezent, funcţiile de primar al municipiului reşedinţă şi de preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud sunt deţinute de social-democraţi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel