Data publicării:

Lider PNL, anunț sumbru despre salariile românilor: Scăderi masive

Autor: Darius Muresan
WhatsApp

De la 1 ianuarie 2018, salariile românilor vor scădea cu circa 23%, susţine vineri, într-un comunicat de presă, deputatul PNL de Alba, Florin Roman. 

Potrivit sursei citate, parlamentarul PNL opinează că "iluziile vândute de PSD privind creşterea tuturor salariilor din România reprezintă cea mai mare înşelătorie politică din ultimele trei decenii". 

Florin Roman afirmă că, în realitate, veniturile tuturor salariaţilor se vor diminua imediat, pe două căi, respectiv o dată prin creşterea accelerată a preţurilor şi, de la 1 ianuarie 2018, prin transferul contribuţiilor sociale, exclusiv pe umerii angajatului. 

"Ce înseamnă, până la urmă, să crească leafa celui care munceşte, iar acesta să simtă şi el puţin din creşterea economică? Înseamnă să poată cumpăra astăzi mai mult decât putea cumpăra ieri! Dacă ieri a dus acasă o pâine, astăzi să ducă două pâini! Păi, în această logică firească, să-mi spună domnul Dragnea care este acel angajat care se poate lăuda cu un asemenea salt de bunăstare? În primul rând, nici măcar nu s-au majorat salariile dascălilor sau medicilor, potrivit măreţelor promisiuni electorale, iar preţurile deja au luat-o razna, mai ales la produsele de bazăŢ, a declarat, potrivit comunicatului, Florin Roman, scrie Agepres.

Deputatul susţine că, la unele alimente, preţurile au crescut şi cu peste 20% faţă de anul trecut. 

'Iar, ca să fie înşelătorie până la capăt, de la 1 ianuarie 2018, dată la care unii bugetari ar fi trebuit să primească prima majorare de salarii promisă, Guvernul Dragnea 2 a programat deja să ia din banii tuturor salariaţilor din România nu mai puţin de 22,75%. Atenţie! Nu doar de la bugetari! De la toţi! Aşadar, înşelătoria este foarte simplă! Pe hârtie, salariul nominal creşte, însă ceea ce va lua angajatul efectiv în mână va scădea cu aproape un sfert! Curat murdar, ar spune regretatul Caragiale", a spus liberalul. 

Deputatul PNL a conchis că, "din păcate, sarabanda măsurilor proaste luate de PSD în anul 2017 ne va costa mult, pe termen lung şi va afecta grav toată populaţia care trăieşte cinstit din salariu, din pensie bazată pe contributivitate sau dintr-o afacere onestă". 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel