"Deși mi-a plăcut cum a început și a început bine d-na ministru al Justiției, în ultimele două zile poate a avut un program mai încărcat și a fost puțin neatentă în declarații. Nu poți să spui că ai venit să stai și tu așa la Minister și că agenda Ministerului nu este a ta. Un ministru trebuie să fie implicat, e o meserie grea, e o meserie care nu are manual de meserie, dacă nu pui suflet acolo, nu merge. Sunt vreo trei ministere în Ministerul Justiției. E la interacțiunea tuturor puterilor din stat. Ministrul Justiției e al doilea om după șeful statului care umblă în toate puterile statului în exercițiul funcțiunii. (...) E un post cheie și (...) fără pasiune, dacă îl faci o zi, o săptămână sau o lună... și când ești trei zile în post, trebuie să dai tot ce poți", a declarat Cătălin Predoiu, întrebat dacă a fost dezamăgit de vreun ministru al Guvernului Cioloș, ulterior fiind semnalat cazul ministrului Rauca Prună ca a declarat în urmă cu o zi că după ce-şi va termina mandatul de un an în fruntea ministerului, de-abia aşteaptă să se întoarcă la Bruxelles, unde câştigă mult mai bine, având în vedere că are de rambursat un credit de 400.000 de euro la o bancă.
[citeste si]
Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiției, a taxat, totodată, și afirmațiile de joi ale ministrului Prună legate de directorul ANP, potrivit cărora i-a cerut demisia directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Cătălin Bejan, în rumă cu o lună și că acesta a refuzat.
"Și astăzi a mai făcut o declarație ușor neinspirată legată de penitenciare. Dacă poți să schimbi un om, îl schimbi și gata, dacă nu poți să-l schimbi, măcar taci din gură, pentru că dai un semnal de slăbiciune și ministrul Justiției trebuie să fie echilibrat, dar puternic, sigur pe picioarele lui", a mai spus Cătălin Predoiu.
Citește și: Ministrul Justiției nu-l poate demite pe directorul Administrației Penitenciarelor
Pe de altă parte, liderul liberal și-a exprimat speranța că, în pofida acestor două gafe, ministrul Justiției se va decurca în fruntea acestui minister.
"Nu cred că trebuie să o anulăm pe d-na ministru din cauza acestor două declarații. Sunt două gafe. Din ce semnale am, cunoaște problemele din minister și sper să se descurce", a conchis în legătură cu acest subiect, Cătălin Predoiu.
Vezi declarația fostului ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, la minutul 56 al interviului:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române