Data publicării:

Licența de avocat a lui Rudy Giuliani, suspendată pentru minciuni și dezinformări

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Rudy Giuliani a rămas fără licență de avocatură.

Rudy Giuliani s-a ales cu licența de avocatură suspendată în New York pentru declarațiile „false și derutante ușor de demontat” în jurul alegerilor americane din noiembrie 2020. Americanul care a fost avocat personal al fostului președinte Donald Trump a fost admis în baroul newyorkez acum peste 50 de ani. Acesta a încercat să întoarcă rezultatul alegerilor pierdute de Trump în fața lui Joe Biden, potrivit BBC.

Decizia de a-i suspenda licența de avocat a fost anunțată de o curte de apel din New York și a fost luată de o comisie disciplinară, joi. În motivare s-a arătat că Giuliani a mințit în mesaje publice, dar și în declarațiile depuse în cadrul unor procese. Documentul de 33 de pagini care motivează pierderea licenței mai arată că comportamentul său „a pus în pericol interesul public și garantează o suspendare temporară a practicării dreptului”. Totuși, decizia este temporară și se așteaptă o audiere disciplinară completă.

Avocații săi se arată dezamăgiți de decizie

Avocații lui Giuliani au transmis că sunt dezamăgiți de decizie. „Considerăm că odată ce dilema va fi analizată în întregime la audieri, dl. Giuliani va fi reprimit ca membru valoros al profesiei de avocat pe care a servit-o atât de bine în multe instanțe pentru foarte mulți ani”, se arată într-un comunicat.

Suspendarea lui Giuliani vine într-un moment în care întreaga imagine a acestuia a fost dată peste cap

Giuliani a avut o carieră de avocat impresionantă în New York, dar și o viață politică de invidiat. Admis în Baroul New York în 1969, acesta a fost procuror al Districtului Sudic în timpul Administrației Regan. În 1994, Giuliani a devenit primarul celei mai mari metropole americane, orașul New York, și a fost lăudat la nivel național pentru reacțiile sale prompte în timpul atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001.

Situația de astăzi a survenit la doar câteva luni după ce casa și biroul deținute de Giuliani au fost percheziționate de FBI ca parte a unei investigații fără legătură cu cazul de față cu privire la unor afaceri cu Ucraina.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel