Data publicării:

Liceenii din Vrancea au oferit flori cadrelor medicale în semn de mulțumire

Autor: Andreea Ditcov
WhatsApp
Pixabay
Pixabay

Sâmbătă, mai mulți liceeni din Focșani au oferit cadrelor medicale din oraș flori, în semn de mulțumire.

Mai mulţi liceeni de la unităţile de învăţâmânt din municipiul Focşani au mers, sâmbătă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) "Sf. Pantelimon", pentru a duce flori cadrelor medicale, în semn de mulţumire şi apreciere faţă de eforturile depuse de aceştia în perioada pandemiei de COVID-19, relatează Agerpres. 

"Suntem astăzi aici pentru a mulţumi cadrelor medicale pentru eforturile lor, pentru că în vremurile acestea nesigure, în care tuturor ne este frică, ei ne dau curaj, ne dau speranţă. Am decis să le aducem flori în semn de mulţumire pentru tot ceea ce fac şi oricine îşi doreşte să-şi arate susţinerea şi mulţumirea pentru ceea ce fac medicii noştri, poate să aducă în zilele următoare flori aici, în faţa spitalului", a declarat Ioana Lovin, elevă la Liceul Cuza Clasa a XII-a.

Liceenii au dorit astfel să îşi arate sprijinul faţă de cadrele medicale, în contrapondere la mesajele jignitoare transmise acestora de protestatarii din mai multe oraşe din ţară.

Cadrele medicale, emoționate de gestul copiilor


Acţiunea elevilor a fost foarte bine primită de cadrele medicale, care au dat asigurări că se îngrijesc de sănătatea tuturor pacienţilor care ajung la spital.

"Ne bucurăm pentru aprecierile pe care le-am primit astăzi şi mulţumim celor care ne-au vizitat. Asigurăm pe toată lumea că ne facem datoria, ne îngrijim de sănătatea tuturor şi facem tot ceea ce se poate pentru pacienţii care ajung la noi", a declarat, pentru AGRERPRES, medicul şef al Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Focşani, Dana Mariana Dincă.

Şi alte cadre medicale şi-au exprimat mulţumirea faţă de gestul elevilor, pe care l-au trăit ca pe o satisfacţie după protestele din timpul săptămânii.

În zilele următoare, toţi cei care doresc să îşi exprime aprecierea faţă de cadrele medicale din spital sunt aşteptaţi să aducă un mesaj sau o floare pe banner-ul pe care liceenii l-au lăsat în faţa unităţii medicale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel